luni, noiembrie 25 2024

Există și o altfel de frumusețe cînd e vorba de alergare. Nu m-aș referi aici doar la frumusețea efortului, a gestului fizic ci la cea încorporată în echipamentul folosit. Iar uneori și în acest caz se poate vorbi de artă.

Pe scurt… Producătorul de echipament sportiv Nike a realizat un parteneriat cu designerul japonez Jun Takahashi, creatorul mărcii Undercover. De fapt, s-a încercat o combinație între inovație și design (specifice Nike) și funcționalitatea hainelor create de Takahashi. Acesta din urmă a acordat atenție maximă tuturor detaliilor, aparent minore, de la poziționarea buzunarelor, modul de realizare a cusăturilor și îmbinărilor, plasarea zonelor care permit eliminarea transpirației organismului etc.

Iar ce a ieșit se cheamă Nike X Undercover Gyakusou, mai exact colecția de iarnă a Nike, ce va fi lansată în magazine de luna viitoare.

Trebuie spus că Takahashi este la rîndul său un sportiv convins, pentru care alergarea e „un fel de meditație asociată cu adrenalina”. Iar Gyakusou desemnează la origine un grup de alergători împătimiți din Tokyo, termenul fiind o alăturare a cuvintelor „gyaku” – „cale inversă, pe dos” și „sou” – „alergare”.

Comments

comments

Previous

OscaRun, o idee jucăușă

Next

La atletu' bine dotat (II)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also