Își spune singur, cu o doză de umor și auto-ironie, Grasul (Fat Man). La cele circa 180 de kilograme pe care le are e clar supraponderal. Cu toate acestea, Kelly Gneiting, americanul de 40 de ani și kilogramele deja menționate este un tip sportiv.
Asta nu doar pentru că acum aproape două decenii era practicant de sumo (da, luptele acelea de inspirație japoneză, în care doi bărbați imenși se bat precum cocoșii în încercarea de a se scoate în afara ringului) și nu unul oarecare, ba chiar multiplu campion al Statelor Unite. Gneiting e în continuare sportiv, pentru că… aleargă. Sau, mă rog, se deplasează cît poate de repede, transpirînd ca un hipopotam, fornăind din greu, suportînd dureri deloc ușoare. Dar nu stă pe loc, asta e cel mai important.
Duminică 20 martie, Kelly Gneiting a reușit în plus să devină celebru. Nu știu dacă a ținut morțiș să obțină un statut de vedetă, însă clar a avut momentul său de glorie atîta timp cît presa internațională a scris pe larg despre faptul că a devenit cea mai grasă persoană din lume care a alergat un maraton. Sau care, de fapt, a parcurs un maraton?
Eu zic că nuanța e importantă. Desigur, americanul e acum în cartea recordurilor prezentat drept cel mai gras maratonist din lume. Însă, eu cred, că Gneiting – deși ambițios, luptător și clar animat de dorința de a da încredere grașilor că pot să-și depășească limitele – rămîne doar o persoană onorabilă, care a reușit să parcurcă distanța de 42,195 km în cadrul unei competiții oficiale. Căci timpul său, de 9h:48min:52sec, înregistrat în cadrul maratonului de la Los Angeles, e de fapt timpul unei persoane care a mers toată distanța.
Să fiu iertat, dar eu cred că Gneiting e orice altceva, dar nu un maratonist. Și că nu se poate spune că a alergat cei 42,195 de km ci doar că a făcut o plimbare mai lungă (e drept că obositoare și pe o vreme cîinească, deoarece a plouat tare la Los Angeles în ziua maratonului). Dar Gneiting nu a alergat, asta e clar.
Există, desigur, mai multe viteze în maraton. Atleții de top se deplasează cu viteze incredibile pentru un om obișnuit, de circa 19-21 km / oră. Cei competitivi ajung pe la 14-15 km/oră. Cei buni aleargă cu circa 10-12 km/oră, în timp ce joggerii au viteze mai mici, oricum peste 7 km/oră. Însă toți aceștia aleargă, adică respectă o condiție de bază: la un moment dat au amîndouă picioarele ridicate deasupra solului. Acesta este momentul de grație al alergării, cel în care te desprinzi de pămînt și pentru o fracțiune de secundă… zbori. Restul se cheamă mers.
O frumoasă galerie de imagini cu Fat Man Kelly Gneiting e disponibilă aici.
Credit foto: LA Times
Romanian
English
Foarte tare postul, am ras putin.
Sunt de acord cu tine vizavi de statutul de maratonist, insa cred ca el poate fi o inspiratie pentru unii sa inceapa sa alerge: Daca un om cu gabaritul lui poate, de ce nu as putea si eu?
La 180 de kile, cum naiba să aibă 2 picioare ridicate simultan deasupra solului?!?