duminică, noiembrie 24 2024

Deși se știa de ceva vreme despre acest eveniment, deși pregătirile au început de ceva vreme, abia acum se poate spune că totul este oficial. Pe 3 iunie, va fi semi-maraton internațional la București.

Competiția, acreditată internațional și înscrisă în lista oficială a maratoanelor stradale mondiale și afiliată AIMS (Asociația Internațională a Maratoanelor Stradale), este organizată de către Asociația Bucharest Running Club împreună cu Federația Română de Atletism.

Bucharest International Half Marathon va avea toate condițiile obligatorii: traseu stradal complet închis și asigurat, premii în bani, asistență medicală, cronometrare electronică cu chip-uri individuale, medalii, tricouri de competiție, numere de concurs, vestiare, înregistrare și rezultate individuale online.

Startul se va da din Piața Constituției, iar traseul urmează bucla clasică a ediției de acum doi ani a Maratonului București (vezi și harta).

Probe: semi-maraton 21 km, individual 10 km, cursa populară de 3,5 km. Așadar, pentru semi-maraton vor fi alergate două bucle.

Înscrieri se pot face pe site-urile: www.bucuresti21km.ro, www.bucharest21km.com

Membrii Ro Club Maraton cu cotizația plătită la zi beneficiază de taxă de înscriere redusă cu 50 la sută.

Asociația Bucharest Running Club (ABRC) este organizatorul Bucharest International Marathon – cel mai mare eveniment sportiv de atletism stradal internațional găzduit de capitală, ediția din 2011 având peste 6000 de participanți. ABRC a organizat în ultimii patru ani peste 10 evenimente sportive, având sprijinul instituțional al Primăriei Municipiului București, Federației Române de Atletism, Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic Român, al sponsorilor care facilitează sutele de premii de la fiecare ediție a maratonului.

Și pentru că am pomenit de ABRC, mai trebuie spus că ediția din acest an a Maratonului Internațional București va avea loc pe 7 octombrie (va include probele clasice de maraton, semi-, ștafetă, o cursă populară și un marș al famiilor). Inedit va fi traseul, care va uni bucla veche a maratonului (sau cea pe care urmează să se desfășoare semi-maratonul anul acesta) cu bucla de anul trecut a MIB.

Comments

comments

Previous

Ceasuri de la Asics

Next

Știri pe fugă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also