Ham, ham! Vreau să fiu fit!
Să zicem că îl iei în brațe cu toată afecțiunea necesară. Îi simți cumva coastele? Dacă te uiți apoi cu atenție îi observi cu ușurință talia? Dacă răspunsul la amândouă întrebările este „nu” atunci avem cu certitudine o problemă. Iar dacă zgarda nu îi mai intră cu ușurință pe gât e clar: câinele dvs este supra-ponderal.
E o problemă cât se poate de serioasă. Și câinii, ca și oamenii, pot suferi de obezitate și de toate problemele asociate: diabet, boli de inimă, depresii (date de incapacitatea de a te mai mișca ușor) sau artrite.
Un studiu realizat pe 30 de mii de câini de companie din Marea Britanie, citat de Daily Mail, arată că aproape 35 la sută dintre aceștia sufereau de probleme asociate obezității. Iar procentul e estimat să crească în anii care vin.
Nu abordăm acum cauzele acestei situații, însă merită menționată una dintre soluții: alergarea.
Da, în Marea Britanie și mai ales în Statele Unite au apărut așa numiții antrenori de alergare… pentru câini. Sau, mai exact spus, „dog jogger”.
Primul dintre aceștia, în Anglia cel puțin, a fost Barry Karacostas. Acum câțiva ani a constatat că animalul său favorit devenise supraponderal și cum și el avea nevoie de ceva mișcare au decis să se antreneze împreună. Nu după multă vreme a câștigat experiență așa încât a decis să devină un guru fitness pentru cel mai bun prieten al omului.
„Am constatat că animalele nu au parte de nivelul de activitate fizică de care au nevoie în mod natural”, spune Barry Karacostas. „De obicei, stăpânii își scot animalul la aer, îl lasă să se miște liber câteva minute și apoi se întorc împreună acasă. Nu este deloc suficient”.
Acum Barry își oferă serviciile pentru 30 de lire sterline. Vine la tine acasă (desigur, dacă locuiești în Londra), îți ia câinele, îl duce într-un spațiu public și acolo îl aleargă timp de o oră. Desigur, tipul de antrenament și de efort fizic sunt adaptate nevoilor specifice ale animalului.
Barry Karacostas nu se plânge de lipsa comenzilor. Meseria sa este foarte solicitată de către mulți dintre cei mai bogați și mai influenți londonezi. Designeri de modă, bancheri din City, actori, scriitori sau fotomodele sunt cei care apelează cel mai adesea la serviciile lui.
Elle Macpherson (fotomodel, avere 60 milioane dolari, activistă pentru drepturile animalelor) l-a angajat pe Barry să îi antreneze pe cei doi labradori pe care îi are și a fost atât de mulțumită de rezultate încât au devenit împreună parteneri în afacere.
Crezul lui Barry Karacostas? Evident, „un câine antrenat e un câine fericit”.
Foto: DailyMail.co.uk
Varianta pentru pisici obeze nu exista? 😀
Serban,
cunosc eu mai multi specialisti in antrenamente, care cred ca sunt dispusi sa se ocupe si de aceste lighioane. Totul e sa fii vedeta sau milionar in dolari…
Eu nu stiu cum e sa fii antrenor de caine, dar sigur stiu cum e sa fii alergat(a) de caini si muscat(a) de caini.
Cam astea sunt ocupatiile legate de caini in urbea noastra in prezent… Ocupatii perfect constitutionale, dealtfel.
Eu cred ca avem nevoie de antrenori de caini. Insa, pe diferite categorii. Mai intai, antrenori pentru caini vagabonzi. Acestia vor fi cei mai solicitati, insa in final, deoarece vagabonzii vor fi extrem de obositi nu vor mai avea chef sa ii muste pe oamenii-alergatori, ci eventual se vor alatura lor. Si, in cele din urma, antrenori pentru caini de companie, al caror scop este scoaterea din letargie a animalelor si a stapinilor lor.