Info general

„Pe aici nu se trece”. Un maraton aparte

Adrian Ber august 10, 2012

FacebookTwitterLinkedinPinterest

„Și de ce alergați toți așa? Că pare ceva organizat”, îmi ține calea cu mașina o tanti insistentă. „E un maraton, de la Mărăști la Mărășești”, spun eu. „Maraton?” Și insistențele au continuat. Dar soarele care deja era sus pe cer și cei peste 30 km alergați își spuneau cuvântul și dorința mea pentru lecții de istorie scăzuse.

de Adrian Ber

Probabil că vă întrebați și voi despre ce lecții de istorie e vorba. Pentru că puțini știu că 6 august este ziua victoriei armatei române la Mărășești. Și mai puțini știu că pe 6 august 2012, 35 de maratoniști au pornit în a doua ediție a supermaratonului „Pe aici nu se trece!”, de la Mărăști la Mărășești.

În fața monumentului de la Mărăști, tocmai ce mijise soarele și satul de-abia prindea viață. Dar cei 35 de alergători, organizatori și susținători erau gata de start. Fluierul a fost înlocuit de bucium, iar clasicul „10, 9, 8…” de îndemnul „Maratoniști, înainte”. Și am plecat. 46 de kilometri, că doar vorbim de un supermaraton.

Traseul ușor descendent străbate satele și comunele vrâncene. Doar un mic urcuș, la Valea Câmpului, și soarele torid ne-au făcut sarcina mai dificilă.

Pe lângă liniștea și frumusețea locurilor, mi-au atras atenția și sătenii. Mai ales cei din Răcoasa. Uzualele zeflemeli, nelipsite și de această dată („De ce alergi, bă, așa? Pierzi trenu’?”), au fost depășite de încurajări și vorbe de admirație. Așa să tot alergi. Chiar dacă nu primești nici un ban, premiu, cupă. Pentru că organizatorii au dorit să scoată în evidență importanța istorică a evenimentului și mai puțin caracterul lui competițional.

Și deși am primit 4(patru!) diplome nici una nu a fost pentru rezultatul obținut, ci pentru participare.

Asta nu înseamnă că atmosfera nu a fost una de gală. Dacă am plecat cu surle și trâmbițe, la propriu și la figurat, tot așa am fost întâmpinați și la sosire. De corul de buciumași din Spulber. Fiecare din cei 35. Iar când ultimul dintre noi a ajuns, toți am pornit în turul de onoare al mausoleului de la Mărășești.

Pe trei coloane tricolore, căci eram îmbrăcați în roșu, galben și albastru, și în frunte cu Ilie Roșu, în calitate de organizator, maratonist și „stegar”, purtător al drapelelor României și Marelui Stat Major.

După care am coborât în mausoleu. Nu știu cum vă imaginați voi și cum v-ați fi simțit, dar a fost foarte emoționant să te plimbi într-un loc atât de încărcat de istorie, înconjurat de oameni deosebiți și în acordurile corului de buciumași. Și nu am fi terminat dacă nu țineam și un moment de reculegere la mormântul generalului Eremia Grigorescu, autorul sintagmei „Pe aici nu se trece!„.

Și dacă tot veni vorba de Ilie Roșu, el a mai avut motive de emoție, nu atât că a fost la al 51-lea maraton, ci pentru că medalia i-a fost înmânată la sfârșit chiar de mama lui.

Au mai fost și alți „veterani”: Victor Ilie (138 maratoane) și Dănuț Cernat (83). Florin Simion, la finalul celui de-al 30-lea maraton din carieră, a fost sărbătorit în stil formula 1, cu o baie de șampannie și un tradițional „La Mulți Ani!” (ne lipsește și ar cam trebui făcută o variantă cu „La mai multe maratoane”). Dar au fost și trei „răcani”, care și-au făcut „botezul” în ale maratoanelor, fiind la prima participare. Masa și felicitările, adică premierea, au avut loc la restaurantul din imediata apropiere, Berthelot.

În final închei și eu cu moto-ul maratonului: „Omagiu și recunoștință”.

Comments

comments