luni, noiembrie 25 2024

Ron Hill, un cunoscut alergător britanic și proprietar al mărcii care îi poartă numele, aleargă zilnic din 20 decembrie 1964 încoace.

La 74 de ani are în spate o carieră formidabilă. A reprezentant Marea Britanie, în proba de maraton, la Jocurile Olimpice din 1964, 1968 și 1972. A câștigat maratonul de la Boston în 1970 cu un record (atunci) al cursei: 2h:10min:30sec. Este totodată al doilea om din istorie care a coborât sub 2h:09min. A realizat recorduri mondiale pe distanțele de 10 mile, 15 mile și 25 kilometri.

La 74 de ani mai deține însă un record ieșit din comun. În ultimii 48 de ani a alergat în fiecare zi, cel puțin o milă (circa 1.6 km). Conform propriilor calcule, a parcurs peste 157 de mii de mile, ceea ce înseamnă de vreo șase ori înconjurul lumii sau aproximativ jumătatea distanței până la lună.  Îi pare rău însă că nu o să ajungă acolo.

A avut și momente mai dificile în viață. În 1993 a suferit un accident de mașină și și-a fracturat sternul. ”Din fericire alergasem în dimineața de dinaintea accidentului, apoi am avut la dispoziție suficiente ore pentru a mă reface suficient pentru a-mi efectua alergarea”, spune Ron Hill pentru cotidianul The Independent. În același an și-a operat o bătătură. La o zi după operație și-a parcurs distanța zilnică pe o bandă de alergare, susținut cu ajutorul unor cârje. Ulterior și-a improvizat o pereche de încălțări speciale pentru piciorul suferind și a continuat să alerge.

Întrebat dacă nu plănuiește să se oprească, spre exemplu în decembrie 2014, când ar împlini 50 de ani de alergare zilnică, Ron Hill a răspuns: ”Alergarea mă menține în formă. Mă face să mă simt bine, mai sănătos. De ce m-aș opri în aceste condiții?”.

Ron Hill nu e doar un alergător ieșit din comun. Are un doctorat în industria textilă și din această capacitate a fost promotorul echipamentului de alergare din fibre sintetice, inovând și producând echipament sub mărcile Ron Hill Sports și Hilly Clothing.

Oricum, lui Ron Hill cel mai mult îi place să alerge. Și o face de vreo 48 de ani încontinuu.

Comments

comments

Previous

Cros. Campionatele europene

Next

Un nou podcast despre alergare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also