luni, noiembrie 25 2024

kop12Duminică, circa 5.000 de persoane vor participa la a doua ediție a Semimaratonului Internațional București Petrom.

Cam ăsta este numărul estimat al alergătorilor ce vor lua parte la cursele Semimaratonului. Startul şi sosirea vor fi în Piaţa Constituţiei, în faţa Palatului Parlamentului.

Proba clasică de semimaraton presupune parcurgerea distanţei de 21,097 km, cu startul la ora 9.30. Locul 1 la masculin şi feminin sunt premiate cu câte 1000 euro, locul 2 cu 500 euro şi locul 3 cu 300 euro.

Celelalte probe sunt: ştafetă (echipe de 4 persoane, fiecare aleargă câte 5,27 km), o cursă rezervată persoanelor în scaun cu rotile, o cursă populară (o tură de 3,5 km în jurul Palatului Parlamentului), precum şi curse pentru copii de la 4 la 12 ani.

„S-au înscris la acest eveniment alergători din peste 40 de ţări. Participă sportivi de elită din Kenya şi Etiopia, precum şi câţiva din lotul naţional al României”, a spus Valeria Răcilă van Groningen, preşedinta Asociaţiei Bucharest Running Club, în cursul unei conferinţe de presă care a avut loc joi.

Atleții cu cei mai buni timpi sunt kenyenii Nicholas Kirui, Andrew Lesuuda (P.B: 1h:02min:21sec), Japheth Kanda si Kipkoech Maritim, iar la fete Mary Naali (Tanzania) și Selem Alebachew (Etiopia).

Organizatori sunt Asociaţia Bucharest Running Club, în colaborare cu Federaţia Română de Atletism şi Primăria Municipiului Bucureşti.

Și, desigur, trebuie să știți că a apărut un nou număr al revistei Alerg, dedicat Semimaratonului Internațional București Petrom. Participanții la competiție vor primi câte un exemplar din revistă.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că membrii Ro Club Maraton vor avea parte de niște surprize. Plăcute…

Comments

comments

Previous

Cursa Panglicii Albastre

Next

Duminica in familie. La alergare, desigur.

2 comments

  1. nu va fie cu suparare, mai sint doar vreo 900 de oameni si la amaritul ala de cros de 10.5 km, poate e bine sa-l mentionati 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also