Semimaratonul București. Gata de start
Câteva noutăți importante, pentru alergători, despre Petrom Bucharest International Half Marathon.
Conferință de presă organizată de către Asociația Bucharest Running Club. S-a ajuns la a treia ediție a semimaratonului București, care se va desfășura pe 18 mai. Ca de obicei, au fost prezenți sponsori, reprezentanți ai cauzelor susținute la competiție, jurnaliști.
Cele mai importante noutăți ar fi:
– Startul se va da mai întâi în cursa scaunelor cu rotile (ora 8:20). Zece minute mai târziu pornesc alergătorii de la semimaraton și semimaraton ștafetă. Tot la 8:30, start la cursa popular de cros. Ceva mai târziu, la ora 11:45, va fi startul și pentru proba de 10 km. Se rezolvă astfel o problemă care în anii trecuți a generat nemulțumiri, legată de faptul că alergătorii din proba mai rapidă (10 km) trebuiau să plece din spate și să depășească aglomerația de la start.
– Cursele pentru copii vor avea loc în premieră sâmbătă 17 mai. Se așteaptă la start circa 2.000 de copii, vârsta minimă de participare fiind de 6 ani.
– Harta traseului (care este la fel ca anul trecut) este disponibilă aici.
– Și anul acesta vor fi prezenți atleți competitivi la start, respectiv din Kenya, Etiopia și Maroc. Inclusiv cinci atlete. Directorul sportiv al cursei, Paolo Ottone, a spus că este convins că vor fi doborâte recordurile cursei, atât la masculin cât și la feminin. Nu s-a spus însă nimic despre atleții români…
– Ministrul Sportului, Gabriela Szabo, a ținut să își arate sprijinul față de acest concurs. Dacă, la fel ca în anii trecuți, ea va alerga, o noutate e legată de faptul că și guvernul României va avea două echipe la start. Nume ”grele” vor face parte din echipă: premierul Victor Ponta, plus miniștrii Titus Corlățean (Externe), Korodi Attila (Mediu), Gabriel Oprea (Interne), Nicu Bănicioiu (Sănătate), Dan Șova (Transporturi). Antrenamentele au început deja, în funcție de forma de moment se va alege și proba!.
– Chiar dacă la început a stârnit zâmbete spunând că va vorbi cu primarul Sorin Oprescu pentru ca și această instituție să aibă o echipă la startul semimaratonului, viceprimarul Capitalei, Marcel Nicolaescu, a atras atenția spunând că pentru maratonul din luna octombrie se dorește un nou traseu care ”să arate participanților frumusețile existente în orașul București”. Mai exact, e posibil să se aprobe un traseu care să nu mai fie în buclă repetată, ca până acum, ci unul care să traverseze orașul (asta e o dorință mai veche a organizatorilor).
– Au fost prezentate și tricoul tehnic ce va fi oferit participanților (vezi aici, e cel mai frumos de până acum) ca și medalia de finișer (tot mare!, tot frumoasă).
– Așadar, Semimaratonul Internațional București, a treia ediție. Pe 18 mai.
PS – Tot astăzi a fost organizată o conferință de prezentare a noutăților legate și de Maratonul DHL. E o competiție cu ceva istorie, care se reia după câțiva ani buni de întrerupere. Amănunte, în curând.
Voi fi acolo