Știri pe scurt
Sezonul de primăvară a început la Alba Iulia. Dar și altele…
Alba Iulia City Race
A doua ediție a Alba Iulia City Race a strâns la start, sâmbătă 14 martie, aproape 600 de alergători, care au concurat în cele două probe ale competiției: semimaraton (396 participanți) și cros 10km (190 participanți). Lor li s-au adăgat peste o sută de copii entuziaști care au alergat în concursul rezervat lor.
Alba Iulia City Race rămâne un concurs interesant din multe puncte de vedere. Este un amestec de suprafețe de alergare (pe asfalt și pe drum accidentat), nici plat, dar nici cine știe ce abrupt și care adună la start alergători extrem de diferiți, de la cei montani, la skyrunneri sau alergători de pistă. Nu în ultimul rând, și anul acesta la Alba Iulia au luat startul mulți, foarte mulți alergători de top, de la cel mai bun alergător montan, la cel mai bun maratonist român, plus multipli campioni naționali în probele de fond sau în curse indoor. La toate acestea s-a adăugat organizarea foarte bună.
Mai jos sunt rezultatele oficiale, așa cum se regăsesc și aici. Am preferat să nominalizăm primii trei clasați din fiecare probă pentru a sublinia caracterul competitiv al concursului.
Semimaraton feminin
1.Mihaela Botezan – 1h:30min:38sec
2.Denisa Dragomir – 1h:32min:12sec
3.Adela Bălțoi – 1h:34min:34sec
Semimaraton masculin
- Vitalie Gheorghiță – 1h:14min:34sec (record al cursei)
- Marius Ionescu – 1h:19min:05sec
- Ionuț Zincă – 1h:19min:19sec
Cros feminin
- Cristina Negru – 38min:27sec (record al cursei)
- Elena Moagă – 42min:54sec
- Iulia Tudor – 44min:23sec
Cros masculin
- Andrei Ștefana – 34min:21sec (record al cursei)
- Ionuț Zaizan – 35min:25sec
- Daniel Lupulescu – 35min:50sec
Record mondial la marș
Atletul japonez Yusuke Suzuki a stabilit duminică 15 martie un nou record mondial în proba de 20 km marș, cu timpul de 1h:16min:36sec, cu ocazia Campionatelor Asiei la marș, informează Agerpres. Suzuki a îmbunătățit, astfel, cu 26 de secunde performanța stabilită în urmă cu o săptămână de către francezul Yohann Diniz în cadrul Campionatelor Franței de la Arles. „Recordul lui Diniz era atât de recent încât nici măcar nu fusese încă ratificat”, a precizat Federația internațională de atletism (IAAF) într-un comunicat.
Triatlon
*** România va participa în premieră la probele de triatlon femei și bărbați din cadrul Jocurilor Europene de la Baku 2015, prima ediție a Jocurilor Olimpice Europene, ce vor avea loc între 12 și 28 iunie în capitala Azerbaidjanului. Competițiile de triatlon se vor desfășura în primele zile ale evenimentului sportiv, pe 13 și 14 iunie.
Antoanela Manac, în vârstă de 19 ani, și Alexandru Diaconu, 27 de ani, vor reprezenta România în una dintre cele mai solicitante probe olimpice, se arată într-un comunicat de presă.
„Este prima participare a României la o competiție de asemenea talie și reprezintă un rezultat al efortului susținut al Federației Române de Triatlon, înființată recent și beneficiind de susținerea autorităților începând cu anul trecut, de a promova una dintre cele mai frumoase discipline sportive”, a spus Adrian Nanulescu, preşedinte FRTRI.
*** Luni 16 martie s-au deschis înscrierile la Herbalife Braşov Triathlon! Competiţia se va desfăşura pe 19 iulie şi este dedicată tuturor pasionaţilor de înot, ciclism şi alergare. Concursul vine cu un concept inovativ, cu multe noutăţi şi surprize pentru toţi participanţii care vor lua startul în oraşul din inima Transilvaniei.Înscrierile sunt deschise atât celor care se află la primul lor triatlon, cât și celor mai competitivi. Participanții pot opta între probele individuale sau de ștafetă, iar distanțele sunt:
- triatlon individual şi ştafetă sprint: 500 m înot + 27 km bicicletă + 4 km alergare
- triatlon individual şi ştafetă olimpică: 1500 m înot + 47 km bicicletă + 8 km alergare
Anul acesta sunt disponibile 300 de locuri la probele individuale şi 50 de locuri la ştafete.
Noutățile acestei ediții le găsiţi pe site-ul brasovtriathlon.ro/ și pagina de Facebook a evenimentului.
Foto: Donez Amintiri