Un concurs. Și două ”povești” de la Alba Iulia City Race.

Alba

Cu bune și rele

de Adi Dohotaru

Am alergat a doua oară la Alba-Iulia City Race, la proba de cros, 10 km, și mi-am îmbunătățit timpul cu 47 de secunde. Am încheiat cursa în 38min:14sec și am venit pe locul 10. Cu timpul ăsta aș fi venit pe locul 5 anul trecut. S-a văzut antrenamentul pe care îl fac în plus de trei luni încoace, deși se întrevede și din foto că am alergat ușor crispat față de stilul meu. Am dormit o medie de 5-6 ore pe noapte în ultimele trei săptămâni, chiar și în condițiile în care Ioana se ocupă de copil. Vreau să ajung la 7 ore sau să-mi obișnuiesc organismul cu 6 pentru a avea mai mult timp de lectură și eventual să-mi modific antrenamentele. Să le încep înainte să se trezească Matei, care urlă chiar în aceste momente.

Andrei Ștefana a câștigat cu 34min:21sec, timp pe care nu îl fac nici pe plat. Primii 6 premiați erau sub 36.00 de minute, deci s-a alergat mult mai tare față de anul trecut.

Organizarea mi s-a părut excelentă, se văd legăturile bune ale lui Marius Anghel cu autoritățile locale și conexiunile lui Radu C. Milea cu sportivii români. E o onoare să ai un podium la semi-maraton cu Vitalie Gheorghiță, care i-a dat aproape 5 minute următorului clasat, olimpicul Marius Ionescu, la scurtă distanță venind nr. 2 mondial la alergările montane, potrivit Federației Internaționale de Skyrunning, Ionuț Zincă. Apoi, pe primul loc la semi-maraton la femei este Mihaela Prunduș, fostă campioană mondială la maraton cu echipa României. M-am bucurat să dau mână și cu deja veteranul Marius Oprea, triplusaltistul medaliat și anul acesta la Europenele de atletism indoor.

O paranteză: ca junior atlet care nu prea mi-am bătut capul cu performanța, am încercat și triplusaltul, care îmi pare cea mai frumoasă probă tehnică a atletismului (am cochetat și cu săritura în înălțime, semifond obstacle, sau cu proba de 400m, deși mă simțeam cel mai ok la cros, dar toate prea în joacă, de unde accidentările constante că nu mă încălzeam…).

Câteva părți bune:
– Locația: spunea și crainicul pe bună dreptate: cetatea restaurată e cel mai frumos loc din țară. Nu că alte așezări urbane ar fi inferioare ca frumusețe, dar aici se văd investițiile recenadite.
– Marcarea traseului, variația terenului, frumusețea Mamutului și a orașului de la înălțime.
– Sentimentul de a alerga în grup de la început: când tropăiam pe podul de lemn al cetății cu sutele aveam senzația că suntem o oaste la război. Nu știu cui declaram război, poate sedentarilor, dar nu voi uita emoția aia de colectivitate care vibra în același ritm. Atunci am simțit că nu suntem în competiție, că e ceva mai important decât obiectivele noastre individuale, că suntem un corp comun, vital și încrezător.
– La Alba Iulia se aleargă tare, e o competiție pentru care trebuie să te pregătești ca să faci impresie bună pentru că atleții profesioniști ridică ștacheta. În fața mea, erau atleți cu echipament de lot național și mă simțeam mândru că sunt în spatele lor și că întrec chiar atleți care fac două antrenamente pe zi și trăiesc din asta.

Părți rele:
– Sunt nemulțumit de mine pentru că nu m-am relaxat mental îndeajuns. Mi-am propus să fiu în primii 6 și am redus tempoul când mi-am dat seama că nu am cum să îi prind pe cei din față. Trebuia să trag fizic mai tare, chiar dacă nu căpătam nicio recompensă simbolică (să apar în clasamentul celor 6) sau materială. Trebuie să-mi repet că lupta e cu mine însumi, este un efort de auto-perfecționare. Nu trebuie raportată în primul rând la cei din jur. Această „bătălie” cu mine însumi n-ar trebui să aibă nici măcar o setare competitivă. Ar trebui să accept uneori înfrângerea, alteori moderația alergării lejere sau că mă pot bucura mai tare de alergare neparticipând la competiții și bucurându-mă de fuga prin munți cu Szabi, de căprioarele pe care le întâlnesc prin pădure, de alergările desculțe prin parc pe care le pot face că s-a încălzit vremea. E banal ce zic, dar competiția e ca un drog care te prinde, pentru că e mai ușor să te compari, să îți faci o idee despre tine însuți, pornind de la performanțele celor din jur.

– Trezirea de dimineață ca să ajungem să luăm kiturile de participare, boxele date prea tare la competiție, noroiul… Chestie interesantă cu noroiul: mi-am dat seama că poate avantaja ca priză adidașii de trail la deal pentru că nu aluneci așa tare, dar poate avantaja pe atleții de plat la vale din simplul motiv că talpa plată nu cară noroiul. Vedeam atletul din fața mea, la vale nu căra deloc noroiul după el pe când eu eram înglodat în el.

Am alergat cu tricou SRM din simplul motiv că Roșia Montană e situată în județul Alba. Nu mă implic în această campanie din 2013, de când cu protestele, ci din 2002, de când am vizitat prima dată localitatea. Prin alergare, am sugerat posibilitatea unei dezvoltări alternative a localității, care să includă turismul și o economie mai sustenabilă și mai sănătoasă decât dezvoltarea mononindustrială. Apoi, cred că la Roșia e loc cu ajutorul unor organizatori vrednici de o competiție internațională de alergare de trail mult mai de amploare decât cea cu câteva zeci de alergători din timpul FânFest. Îmi imaginez o alergare care să pună în valoare nu doar patrimoniul natural sau cultural al Roșiei, ci și cel industrial, pentru a marca mai clar cum afectează economia modernă habitatul, externalizându-și adesea costurile sociale și de mediu.

Sursa foto: acasenii.ro

 

Doi oameni mari

de Robert Bălan

Au participat la Kids Race – 2,5 km, printre zidurile cetății Alba Iulia. Nu s-au mândrit cu un start la cros sau semimaraton.

S-au prins de mână și au fugit tot drumul așa. Bărbatul cu o jumătate de pas în față, trăgând-o dar, în același timp, susținând-o pe femeia lui. Au reușit să termine, în spatele majorității copiilor. Dar cred că au fost înaintea tuturor.

Eram cu Iustin, băiatul meu. Ne-au depășit după circa un kilometru. Am rămas mut de bucurie să văd oameni la vârsta asta, care cred că mișcarea face bine, că nu există limite, că a fi împreună e cel mai important, oriunde și oricând.

Toate sutele de kilometri le-am alergat până acum ca să ajung să fiu depășit de o pereche de oameni MARI.

a1 a2

Comments

comments

Previous post

Știri pe scurt

Next post

Noutăți de la ”Transylvania 100k”

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *