luni, noiembrie 25 2024

Maratonistul Dănuț Cernat a reușit să facă un tur al României în alergare

Phileas Fogg a avut nevoie de 80 de zile pentru a da ocolul Pămîntului. Asta numai la modul livresc, însă, mulțumită domnului Jules Verne. De același timp, în mod real de data aceasta, a avut nevoie maratonistul Dănuț Cernat, care între 1 iunie și 20 august a alergat 2250 km.

Punctul de plecare a fost Bucureștiul, în prima zi din iunie, și de acolo a pornit spre est, urcînd apoi toată Moldova, trecînd apoi spre Maramureș și coborînd pînă către Arad. A urmat apoi sudul României, sosind după 80 de zile tot în capitală.

Inițiativa sa a fost intitulată „Turul României în pași de alergare!” și, dincolo de partea sportivă, a avut și o componentă umanitară, propunîndu-și să vină în sprijinul copiilor polițiștilor decedați în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Cum a prins cel mai adesea zile caniculare, Dănuț Cernat a alergat doar în prima parte a zilei, de obicei între orele 7,00-16,00, cu o medie de 7 km/h., adică aproximativ 35-45 de kilometri zilnic.

Dănuț Cernat este polițist, trecut în rezervă 2020, pînă atunci desfășurîndu-și activitatea la D.G.P.M.B., Brigada de transport public București.

O relatare succintă, cu imagini, a alergării sale puteți vedea pe pagina sa de Facebook. Iar mai multe detalii despre Dănuț Cernat, care e un alergător cu mulți ani de activitate, puteți afla din acest interviu.

Comments

comments

Previous

Campioni, ieri și azi

Next

Să mai și citim, zic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also