[Adrian Țone]
Acum vreo… să tot fie… mai bine de 10 ani am traversat o stradă şi am intrat în parc. Cu 100 de kg la purtător şi o coloană care mă obliga să mă trag de calorifer pentru a mă ridica din pat, voiam să alerg. Aveam şi ceea ce credeam eu că îmi trebuie – adidaşi. Doar că erau de stradă, cu o talpă de maximum un centimetru.
După vreo 200 de metri de alergat m-am întâlnit cu Marian Chiriac, care antrena o trupă pentru un maraton, şi, ghinion, mă vede şi intră în vorbă cu mine, fix când eu mă pregăteam să mor şi el nu mă lăsa.
Fix aşa şi acum, când mă provoacă să-i scriu un text în care să-i răspund la întrebarea “de ce alerg?”. O întrebare dubioasă, trebuie să recunoaşteţi, toţi cei care alergaţi, pentru că răspunsul prim este “nu ştiu” şi conform “specialiştilor” ăla ar fi răspunsul adevărat.
Ah, bine, nu-i bag la socoteală pe cei care au descoperit “plăcerea alergatului”, care aleargă pentru frumuseţea sufletului de vioară, cei mai poeţi dintre atleţii necunoscuţi de pe planetă.
Eu nu am descoperit această latură masochistă a mea, nu pot să am plăcere dacă mă doare. Şi dacă alergi, te mai dor picioarele, îţi mai iese o băşică în talpă, un chilot te mai roade pe undeva, o muscă îţi intră în ochi şi ţi-e ciudă că n-ai cum să-i bagi şi tu ceva să simtă aceeaşi usturime ca tine, o unghie stă să-ţi cadă de la o pereche de papuci prea mici, un tendon te ţine sau un menisc scârţâie de la supraantrenament.
Deci, unde e plăcerea? Pentru că în filmul ăsta eu nu văd nicio scenă în care să apară Sharon Stone în lenjerie intimă cu o lumânare în mână vărsând ceară pe pieptul meu meu de latino lover aflat la ananghie.
Ah, şi nici pe cei care aleargă pentru cauze umanitare nu-i bag la socoteală, pentru că mi se pare normal ca altcineva să se ocupe de cazurile grave ale societăţii în care trăim. Ştiu, nu sunt un om frumos. Ce să fac?
În perioada asta de “izolare” mi-am dat seama că am o mare problemă cu autoritatea, că dacă mi se spune să fac ceva, eu sunt fix pe dos. Păi altfel nu se explică faptul că de când s-a declarat stare de urgenţă am alergat chiar dublu faţă de perioada de dinainte, am ieşit aproape zilnic pe străzi, pentru că parcurile sunt închise.
Acum se face revizie capitală în toate parcurile din ţară, sunt nişte angajaţi ai primăriilor care încearcă să dea muştele afară, să ne pregătească terenul pentru după 15 mai, când se vor fi terminat toate problemele pe care le avem acum.
Acesta e şi motivul pentru care multora li se pare că s-a mărit numărul celor care aleargă. Nu, din păcate tot sub 0,00nuştiucât % cred că ne situăm, doar că acum alergăm pe trotuare, ca bezmeticii.
De ce alerg? Întrebarea lui Marian rămâne iar răspunsul în aceste zile este unul singur în ceea ce mă priveşte: de-al dracu’.
Adrian Țone este jurnalist sportiv, acum la agenția de presă Agerpres. În rest, a spus el de ce aleargă
Romanian
English
