luni, noiembrie 25 2024

Cu ceva întârziere, însă trebuie consemnat: cea mai bună sportivă a anului trecut este atleta etiopiană Genzebe Dibaba. Tânăra, în vârstă de 24 de ani, a fost distinsă miercuri cu Premiul Laureus, într-o gală care a avut loc la Marele Teatru din Shanghai.

Dibaba

La masculin, titlul de cel mai bun sportiv i-a revenit tenismanului sârb Novak Djokovici. Naţionala Germaniei, campioană mondială în Brazilia, a fost desemnată echipa anului, iar pilotul australian de Formula 1, Daniel Ricciardo, a primit premiul pentru „Revelaţia anului”.

Revenind la Dibaba, să spunem că ea a fost preferată pentru cele trei noi recorduri mondiale stabilite anul trecut, în probele de 1.500 m, 3.000 m și 2 mile indoor, în decurs de doar două săptămâni. Tot Dibaba este singura femeie din lume care a deţinut simultan recordurile în sală la 1.500 m, 3.000 m. şi 5.000 m.

Recordurile mondiale deținute:

  • 1500 m    – 3min:55sec.17     (1 februarie 2014)
  • 3000 m –  8min:16sec.60     (6 februarie 2014)
  • Două mile – 9min:00sec.48     (15 februarie 2014)
  • 5000 m – 14min:18sec.86     (19 februarie 2015)

Și acum, puțină atenție. Pentru a nu se crea diferite confuzii, trebuie spus că Genzebe Dibaba este sora triplei campioanei olimpice Tirunesh Dibaba (care deține și recordul modial la 5.000 m în aer liber) și a vicecampioanei olimpice Ejegayehu Dibaba, precum și verișoara fostei campioanei olimpice Derartu Tulu.

Create în 1999, premiile Laureus invită mii de jurnalişti din toată lumea să facă nominalizările la diferitele categorii. Apoi, din lista de nominalizaţi, 48 de foşti mari sportivi, printre care se află Nadia Comăneci şi Ilie Năstase, decid câştigătorii.

Comments

comments

Previous

Concurs. Participă la Cernica Spring Trail Running

Next

Știri pe scurt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also