luni, noiembrie 25 2024
Cheile Grădiștei. Campionatele Mondiale de Winter Triathlon. Peste 200 de sportivi din întreaga lume. În prima zi a întrecerii, România a cucerit două medalii.

Sîmbătă 27 ianuarie. O zi plină, cu probe la mai multe categorii și foarte multe curse palpitante, conform site-ului Federației Române de Triatlon.

Ziua a început cu proba feminină Elite şi U23, unde, după o cursă antrenantă, rusoaica Iulia Surikova a terminat pe primul loc, la exact 1min:30sec înaintea Helenei Erbekova,din Cehia. Pe locul trei a terminat tot o sportivă din Rusia, Romana Slavinec. Cea mai bine clasată sportivă din lotul României a fost Edit Vakaria, pe locul 8, cu un timp cu care a obţinut și medalia de bronz la U23. La această categori, competiţia a fost câştigată de către rusoaica Nadezhda Belkina. Cealaltă reprezentantă a României, Maria Luiza Răşina, a terminat pe locul 11.

Foto: FRTRI.ro

După-amiază au luat startul şi băieţii de la elite. Concursul a început cu proba de alergare, pe distanța de 7km, unde  românii Viorel Pălici şi Cristian Moşoiu s-au instalat în frunte. Acesta din urmă avea să termine primul tranziția, iar Pălici pe 5. Cvintuplul campion mondial, rusul Pavel Andreev a sosit pe trei. Lucrurile s-au schimbat însă la bicicletă (distanță 14km), unde Andreev a trecut în frunte după chiar primul tur. În proba sa favorită, cea de ski (distanță 10km), rusul s-a desprins din ce în ce mai mult de cehul Marek Rauchfuss şi de conaţionalul său Dimitri Bregeda şi a câştigat clar al şaselea titlu de campion mondial. Pe locul doi a ajuns Pavel Yakimov, sportivul rus reuşind o revenire senzaţională pe schiuri, după ce în a doua tranziție era doar al cincilea, la un minut de locul trei şi la aproape 1min:30sec de locul doi.

”Sunt foarte fericit că am putut câştiga şi pentru a şasea oară titlul de campion mondial, mai ales într-un complex atât de frumos. Proba de alergare a fost mult mai grea decât mă aşteptam. La mijlocul probei pe bicicletă am realizat pentru prima oară că pot să câştig cursa, fiindcă pedalatul a mers mult mai bine decât am crezut. Skiul este proba mea cea mai puternică, aşa că acolo am crezut că voi merge foarte bine, dar m-a deranjat faptul că pe tot traseul urcam şi coboram, şi din cauza asta nu m-am putut odihni prea mult înaintea urcuşurilor. Şi, în plus, pe porţiunile plate s-a stricat zăpada. Dar, în totalitate, sunt foarte bucuros cu medalia de aur”, a spus Pavel Andreev.

Dintre sportivii români, cel mai bine s-a clasat Viorel Pălici, care a terminat pe locul 9, în timp ce Cristian Moşoiu a terminat pe 12. ”Am terminat printre primii zece, ceea  ce este o perfomanţă pentru mine”, a spus Pălici. ”Am avut multe concursuri anul trecut şi sezonul acesta, recuperarea a fost foarte puţină, şi asta se simte. Mi-am dorit să fiu printre primii zece, chiar mai sus un pic, dar am avut câteva probleme în zilele trecute, la care chiar nu mă aşteptam, iar asta m-a scos din cărţi”.

La U23, norvegianul Eirik Bruland a câştigat cursa, devansându-l clar – cu 5 minute – pe rusul Alexandr Vasiliev şi cu încă un minut pe Kirill Tarakanov. Florin Ungureanu a terminat pe 5, iar Dănuţ Munteanu pe 9.

S-a dat apoi startul la proba pentru juniori şi junioare, precum şi la para-triatlon. La băieţi Leonard Ştefan Hîncu, Nicolae Hîncu şi Zöldi Botond iar la fete Anna Kemenes, Evelin Vivien Laczko şi Justine Vuillet au terminat pe locurile 5, 6 şi 7. La juniori, campion mondial a devenit Kirill Drozdov, iar la junioare Alexandra Levkovici, ambii din Rusia.

La paratriatlon PTS4, Robert Tămîrjan a câştigat clar lupta cu olandezul Rob Noordzij, devansându-l cu peste 45 de minute, la PTS2 singurul concurent a fost rusul Vladimir Solodovnikov, iar la PTS5 spaniolul Rafael Sollis Torres.

Toate rezultatele sunt disponibile aici.

Tot în cadrul acestei competiții, vineri seara a avut loc Dracula Winter Night Run, ale cărei rezultate le găsiți aici.

 

Comments

comments

Previous

Revista Alerg #38

Next

Ce îmi mai stimulează performanța?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also