Păi să le luăm în ordine. În cazul meu, în zilele din urmă, m-au stimulat apa rece, apa tulbure, palmarele văzute la vecina de bazin și pe care am crezut că mi le-a șutit, întîlnirile de la ANAF și de la Primărie, așteptarea în trafic. Dar, de ajuns, m-am decis să devin un model de corectitudine. Așadar, încă un jurnal de viitor atlet și cetățean impecabil, perioada 15-28 ianuarie.

[Adrian Mila]

Pfaoleu, s-a mai dus jumătate de lună. Uneori resimt acut trecerea timpului, acum, de exemplu, mi se pare trist și dramatic faptul că au zburat două săptămâni. Este clar, relativitatea timpului se referă la modul în care zboară clipele. Una este să fii în concediu, alta să aștepți să intri la dințar, alta să aștepți la o naștere, alta e să ai de înotat 70 de minute interminabile. Și alta este să fierbi în trafic încercând să ajungi la o întâlnire. ”Toate este relative, dom injiner”, cum bine spunea un filozof de șantier.

Prima săptămână se scurge liniar, cu piscină zilnic. Mi se pare tare mișto să mergi la piscină, să poți să adaugi în orice conversație, așa, întâmplător, fiind vorba despre înflorirea caișilor în Ardeal, de exemplu, tu spui, nevinovat, “da, exact asta auzisem și eu dimineață la bazin”, așteptând o reacție. Este ca în bancul cu maratoniștii, cum știi că stai de vorbă cu un maratonist. Evident, îți va spune el, la a doua frază enunțată. Sau pronunțată. A, nu era banc?

Da, să mergi la piscină zilnic este muuuult mai șic decât să alergi bezmetic noaptea prin parc.

Dar stai, că și la piscină este tot întuneric. Plus că apa este din ce în ce mai profi. Cred că este pentru înotătorii adevărați. Ăia care se supraîncălzesc și se antrenează pentru ironman de Scoția sau Norvegia. Într-un cor de strănuturi nu putem decât să constatăm matinal că la intrarea în apă ne dispare tot somnul. Prietenii care stăteau de vorbă la capăt de culoar dau din brațe furibund încercând să se încălzească.

Da, este o apă care stimulează performanța, ceva mai rece decât la Dinamo. Și este ca în poezia cu melc-melc. Și te du la Dunăre, și bea apă tulbure. Eh, melcul nu tre să meargă până la Giurgiu, este suficient să vină să belească ochii ăia telescopici la bazin, că oricum nu va vedea nimic. De o lună am o rinită si o gâjâială care cred că este alergică și bazată pe apa pâcloasă și tulbure.

În clănțănit de dinți reușesc totuși să adun 7zile/7 la bazin în prima săptămână, cu un total de 15,26 km, de care nu pot să fiu decât mândru, ținând cont de faptul că am avut o zi în care am cedat nervos și am renunțat la tremuratul în apă după vreo 50 de minute.

Pe 21 marchez și o nouă participare la TTR, ca alergător, alerg din an în Paște și pun și eu 5.7 km la socoteală.

În a doua săptămână   încep să se limpezescă apele. La propriu, până duminică apa este în sfârșit, după o lună, translucidă și curată. Și tot rece.

Pontând zilnic la bazin, cu o tenacitate demnă de o cauză mai bună, strâng în total 17 km înotați in săptămâna a doua, ceea ce probabil este un record personal.  Aproape că mă mândream cu el, până am discutat cu un prieten, maratonist de rasă grea. Sau de ouă? Mă rog. Participase la niște înoturi în ape deschise în anii trecuți și mă pune naiba să îl caut pe internet, să văd cum s-a mișcat. Sub 2 ore pe 5 km, 3 ore pe 7,5 km, așa, relaxat și fără miză. În afara faptului că niciodată nu am parcurs distanțe atât de lungi, viteza lui este cu cel putin 25% mai mare decât agonia mea din bazin, în care mi se părea că mă mișc relativ decent. Nu, nu avea nici neopren. Deci mă fac mic și mă bag sub pat.

Am constatat săptămâna asta că am mai rătăcit ceva la bazin. Ideea unui mic inventar a venit într-o zi în care eram gata să uit ceasul pe bancă și un gel de duș la dușuri, că tot stăteam de vorbă, ce să mai am și grijă de lucruri. Mă apuc să fac inventarul acasă și constat că am rămas fără palmare.

Pentru alergare există o serie întreagă de studii, savanți și articole. O parte dintre ele ne arată că alergarea te ajută să slăbești, mărește arderile (mă rog, am zis și eu), te îndoapă cu endorfine, oxigenează creierul și îmbunătățește memoria. Pun pariu că există cel puțin un colectiv de cercetători care a demonstrat că șoarecii care aleargă au memoria mult mai bună decât guzganii sedentari.

Ei, pentru mersul la sală sau la bazin nu știu dacă au făcut studii. Aparent la bazin este o mare lipsă de oxigen și memoria slăbește.

La sală se uită totul. Slipi, chiloți, casca de baie, ochelari, prosoape, geluri de duș/șampoane/săpunuri, papuci, cruciulițe. La vestiarul de bărbați marele noroc este că bilindricul este prins bine de burtă, că altfel îl uitau pe acolo și pe ăla și ajungeau acasă cu minus la inventar. Enumerarea asta mi-a adus aminte de un flăcău, ne povestea cum a mers la fete. Fusese așa de încântat și de fericit de tratamentul primit că a plecat fără pantofi în picioare, abia în lift și-a dat seama că este ceva în neregulă.

Treaba cu toate lucrurile astea uitate este că ele dispar în neant. Dispar undeva în lumea lui Peter Pan, Neverland, a ciorapilor și mănușilor rămase fără pereche, nu le mai găsești niciodată.

Deh, văzând eu că era să rămân fără ceas (apropos, după ultimul upgrade la program, Suunto se conectează perfect cu telefonul și pot să fac update așa cum mă așteptam, fără să îl mai conectez prin cablu la calculator) mă apuc să fac inventarul, palmarele nu mai sunt. Și asta mă oftică maxim, nu pentru valoare, ci ca idee.

E, după această constatare care îmi umple ochii de lacrimi, duminică înotam eu liniștit când văd la mândra de lângă mine palmare ca ale mele, cele dispărute. Același model, aceeași mărime. Evident că singurul meu gând este că sunt palmarele MELE, rana este nouă și mă doare.

Fiecare mișcare lină de ridicare a mâinii mi se pare demonstrativă, râde de mine, ia uite ce palmare am eu, tu nu ai palmare, ha-ha-ha. Parcă aud triluri de soprană isterică, am palmaaaareeeee, am palmaaaareeee. Eu n-am, că le-am uitat la bazin. O detest, jumătate de oră nu face decât să îmi fâțâie pe la nas palmarele alea albastre, la care mă uit cu ură și invidie. Huo! Sper că nu e o cumpărătoare onestă…

În rest, mai nimic. O scurtă plimbare de nevoie cu bicla, începută prin a umfla cauciucurile Helgăi și terminată la fix, cu cauciucul aproape scos de pe jantă.

Și acum ceva filozofie, aia de 2 lei

Am avut treabă cu ANAF-ul. Știți, instituția aia, care trimite plicuri din Râmnicu-Vâlcea, care îți ia penalizări neștiute și necunoscute, pe care le plătești când nu mai știi ce să faci și te dai bătut. Cu funcționari acri, cu superioritate de organ de control, cu bronz de mare exotică și munte elvețian, cu comisioane din penalități și amenzi. Ăia, știți voi.

Doar că acum sunt în culpă, și știu asta foarte bine, sunt la limită și depind de bunăvoința unui funcționar public, pe care altfel vrei să îl împroști cu lozinca “vă luați salariul din impozitele noastre”. Să vezi ce mic mă făcusem, deși de obicei sunt mai ferm și mai colțos, să vezi ce slugarnic și unsuros puteam să fiu, săru’mâna în sus, săru-mâna în jos, nu vă supărați, și ce mai ploua pe urmă cu mulțumiri și alte sărutări de mânușițe. Deși era vineri târziu, duamnele de la ghișeu au fost drăguțe și amabile, ceea ce mă va face să le iert data viitoare, când le va lua două săptămâni să îmi dea un aviz, că cică nu a funcționat sistemul. Ia să spun și eu la fel, când sunt în întârziere, nu a funcționat sistemul, ce vreți?

Cealaltă luptă, primăria. Pe de o parte registratura, pe de altă parte DITL-ul și cozile lui. Știu, o să îmi spuneți de plăți electronice, de corespondență electronică, dar nu este cazul.

Funcționalitatea unei instituții se vede prin calitatea răspunsului și respectarea obligațiilor lor. La mine la sector nu ți se răspunde la e-mail. Nu vei primi număr de înregistrare decât dacă dai cinci telefoane.

Și atunci ajungi in fundul sectorului și al Berceniului, să depui o cerere la care nu vei primi răspuns prin poșta electronică, așa cum ai solicitat, ci printr-un curier cu servicii mizerabile cu sediul in Semănătoarea.

Mă rog. La DITL aveam de depus trei tipuri de cerere. Una de salubritate, invenția lui dom primar, care a mărit taxa cu 80%, să trăiască, una de parolă pentru ghișeul electronic al lui pește (site-ul primăriei are un link nefuncțional, secolul 21) și încă una de scutire. E, doamna de la ghișeu, în fața căreia explodau toți contribuabilii, ca și cum ea e mama lu dom primar, ea a pus taxe și ne pune pe drumuri, doamna a reușit să fie amabilă și să mă îndrume, ceea ce nu mă așteptam, mai ales că era sâmbătă după prânz și cred că avea frigiderul și fundul ticsite cu urări. Către dom primar rămân cu aceleași urări, doamna a fost ok, săr-mânaaaa.

Din motive de aglomerație și lipsă de locuri de parcare am mers destul de mult pe jos. La Piața Victoriei vroiam să traversez, mă grăbeam, nu veneau mașini. Era roșu, evident, dar nu veneau mașini…

O tipă de lângă mine mă simte și mă oprește. Alooo, echipajul de poliție (era imediat după trecere) a oprit și amendat deja două persoane prea grăbite, ia uite acolo. Și am stat. Stând, am cugetat. De ce nu respect de fapt legea? De ce cerem mereu de la alții să respecte legea, dar noi o încălcăm dacă putem? De câte ori nu ați auzit justificarea, la un mic hoț, că ceilalți au furat mai mult?

Într-o țară în care singurele regrete și repere morale sunt Vlad Țepes, discutabil ca gusturi justițiare, și ocaua lui Cuza, ducem lipsă de exemple și valori. De unde naiba să învețe copiii, dacă filozofia adulților este, admirativ, că trebuie “să te descurci”? Asta indiferent dacă este vorba de descurcat în traficul rutier, plata impozitelor sau ciubucuri și vânzarea cu cântar măsluit.

Înainte să cerem de la oamenii politici, hai să încercăm să dăm un exemplu, voi adera la orice mișcare de acest gen. Mă angajez să fac lucruri mărunte. Primii pași, care mă vor durea, vor fi să nu mai traversez pe roșu. Da, nici măcar cu bicla, și asta doare tare. Și să nu mai vorbesc în mașină la telefon fără hands-free. Că alte mari ilegalități nu îmi aduc aminte să fac. Oooook, o să și semnalizez, bine. Bineee, nu mai întorc peste linia continua să prind loc de parcare. Howgh!

Comments

comments

Previous post

Mondialele de Winter Triathlon. Medalii pentru România

Next post

Știri pe scurt. Rezultate

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *