luni, noiembrie 25 2024

Alerg.ro susține noua competiție de alergare care urmează să se desfășoare la sfîrșitul acestei săptămîni. Prima ediție a Semi-maratonului Piata Mare va avea loc pe 23 iulie, în masivul cu același nume, localizat în sudul depresiunii Brașovului, în Carpații de curbură.

Traseul are o lungime de circa 11 kilometri și poate fi parcurs, în cadrul competiției, fie în alergare, fie pe bicicletă.

Diferenţa de nivel la urcare: 1100 m, la coborâre: 100 m. Traseul se va desfăşura pe drumul de care „Drumul Familiar” până la cabană. De acolo concurenţii vor face un mic circuit, care va fi marcat corespunzător. Sosirea va fi la cabana „Piatra Mare”.

Startul va fi dat de la bariera Dâmbul Morii, la ora 10. Înscrierea se face pe loc, de la ora 9.
Taxa de participare: 25 RON.

Premiile se vor acorda prin tragere la sorţi, pentru trei participanţi.

Regulamentul este foarte simplu:
– casca de protecţie este obligatorie pentru biciclişti
– nu se folosesc scurtături
– concurentul semnează declaraţia că participă pe propria răspundere
– organizatorii nu răspund de starea tehnică ulterioară a bicicletei
– curăţenia trebuie păstrată pe traseu, altfel cei vinovați vor putea fi descalificași
 
Informații suplimentare:
– Szilagyi Peter: 0745-970985
– Gaspar Laszlo Zsolt: 0745-058179, e-mail: gl_zsolt@yahoo.com

O relatare personală a parcurgerii aproape a aceluiași traseu, dar iarna, găsiți aici.

Comments

comments

Previous

GrizonoToane: Oraș versus munte

Next

Cum să învingi căldura...

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also