Știrile. Running in the sky with no stress
Un sfîrșit de săptămînă destul de liniștit, cu doar cîteva curse mai importante. Așadar, rezultatele. Și de data am preferat un titlu ”mai cosmopolit”…
Skyrunning
Cu siguranță este un succes cu care trebuie început acest grupaj de informații. Denisa Dragomir, una dintre cele mai bune alergătoare montane de la noi (dar și din Europa), a confirmat forma excelentă pe care o traversează și pe 18 iunie a ocupat locul 2 în cadrul Livigno Skymarathon, o etapă din circuitul Skyrunning World Series. S-a alergat pe un traseu lung de 34 km, cu o diferență de nivel pozitivă de 2900m. Denisa Dragomir s-a clasat a doua, cu un timp de 4h:43min:21sec. ”Deși a fost una dintre cele mai grele curse la care am participat sunt foarte fericită că am reușit să obțin primul meu podium într-o etapă de cupă mondială și să am astfel ocazia de a alerga alături de cele mai bune fete din skyrunning”, a scris Dragomir pe pagina sa FB. Pentru rezultatul său, ea urmează să primească 1200 euro. Toate rezultatele la feminin sunt disponibile aici.
Foto: Ian Corless
Montan
O competiție cu tradiție și numeroase provocări. Retezat Sky Race, cu peste 1100 de participanți la start. Trei trasee: Custura (28 km și 2300 metri diferență de nivel), Buta (23km, +1400m ) și Valea Mării (7km), plus curse pentru copii. A plouat destul de mult, plus vînt puternic pe creastă. Pe traseul considerat ”cap de afiș” s-a dus o luptă destul de strînsă între doi dintre cei mai buni alergători montani ai momentului, Viorel Pălici și Szabolc-Istvan Gyorgy, primul cîștigînd cu un timp de 3h:09min:37sec. La fete s-a impus categoric Ingrid Mutter – 3h:50min:15sec. Să mai spunem că în cursa Buta au cîștigat Leonard Mitrică – 2h:19min:44sec și respectiv Ilinca Tempeanu – 3h:13min:01sec. Rezultatele complete se găsesc aici.
Maraton
Este unul dintre cele mai longevive competiții de maraton de la noi, ajuns la a opta ediție. Astfel, aproape 1500 de persoane au luat startul la Maratonul DHL – Ștafeta Carpaților, în probele de maraton, semimaraton și ștafetă. S-a alergat pe șosea, între Predeal și Poiana Brașov, iar vremea nu a fost chiar prietenoasă, cu ploaie și vînt puternic. În probele cele mai lungi au cîștigat Claudiu Retea – 3h:03min:59sec și Hiroko Ogawa – 4h:06min:19sec (la maraton) și respectiv Sorin Minera – 1h:15min:40sec și Daniela Iliescu – 1h:48min:50sec (la semimaraton). Toate rezultatele se găsesc aici. Toate fondurile strînse din taxe de participare și donații, în valoare de aproximativ 15.000 de euro, au fost direcționate către Comitetul Național Paralimpic.
Triatlon
Cursele de triatlon sunt la turație maximă. No Stress Mogoșoaia, a cincea ediție, s-a desfășurat pe 17 iunie, în apropiere de București. Probe: înot 750m, bicicletă – 26km și alergare – 7,5km. Circa 200 de participanți numai la proba individuală. Căștigători: Ciprian Bălănescu – 1h:32min:19sec și respectiv Otilia Dantiș – 2h:04min:08sec. Rezultatele complete aici.
Duatlon
De fapt e vorba de o competiție mai complexă, branduită sub numele de Duatlonul Aradului. Sunt așadar probe de duatlon, individual și ștafetă, cu 4 km alergare, 6.5 km ciclism și din nou 4 km alergare, dar și probă de semimaraton (21km) sau cros (7km). Să spunem că semimaratonul a fost cîștigat de Ion Iapara – 1h:17min:56sec și Iulia Ghingă – 1h:39min:07sec. Restul rezultatelor se găsesc aici.
Altele
- Doi români, Andrei Gligor și Daniel Nica, participă la Gobi March, o cursă de 7 zile în care se parcurg 250 km în zona deșertului Gobi (China). Detalii aici despre evoluția lor.
- Cros pe distanța de 15 km în cadrul Somova eXtreme. Nu sunt prea multe date disponibile pe site-ul organizatorilor.
- Rompetrol Run and Care. Cros caritabil, organizat pentru angajații și partenerii companiei Rompetrol. Circa 300 de participanți au alergat în Parcul Tineretului din București, pe distanțe de 5km, 10km și 15km. Circa 15 mii dolari vor fi donați unor organizații civice.
- Crosul Companiilor, ediția de la Oradea. Peste 210 de alergători în proba individuală (6km), plus ștafetele. Rezultatele sunt aici.