marți, octombrie 15 2024
România trimite un lot de 12 sportivi la Campionatele europene de cros, ce vor avea loc pe 9 decembrie în Olanda. Există speranțe pentru clasări cît mai bune

Lotul României este dominat de fete, care concurează la toate categoriile:

Senioare: Roxana Bârcă, Ancuța Bobocel, Claudia Prisecaru, Cristina Simion și Paula Todoran. (La Europene concurează 81 de sportive din 20 de țări)

Tineret U23: Alina Dumitrița Butnariu (79 atlete din 20 de țări)

Junioare U20: Angela Olenici (97 atlete din 24 de țări)

La băieți avem doar cinci reprezentanți:

Tineret U23: Dorin Andrei Rusu, Nicolae Coman, Laviniu Chiș, Ionuț Drăgușin (102 atleți din 25 țări)

Juniori U20: Adrian Garcea (103 atleți din 29 de țări)

Seniori: — niciun reprezentant (99 de atleți din 26 țări).

Lista completă a participanților se găsește aici.

Cele mai mari speranțe pentru o medalie sunt legate de echipa de senioare, care are de apărat medalia de argint cîștigată anul trecut la Campionatele Europene desfășurate la Samorin (Slovacia). Atunci, cea mai bună clasare, locul 4 respectiv, a avut-o Roxana Bârcă. Revenită în 2015, după o suspendare de doi ani pentru dopaj, tînăra în vîrstă acum de 30 de ani, a reușit cea mai bună performanță a carierei sale. La Europene ea a înregistrat un timp de 27min:21sec, pe o distanță de circa 8 km. Din echipa tricoloră au mai făcut parte Ancuța Bobocel, care s-a clasat pe locul 11, Cristina Simion (locul 16), Andreea Pîșcu (locul 45), Claudia Prisecaru (locul 68), Paula Todoran (locul 70). În competiția seniorilor, singurul reprezentant al României, Nicolae Soare, a terminat pe locul 46, în timp ce la categoria Tineret (U23) Nicolae Coman a încheiat competiția pe locul 62.

Revenind la competiția de duminică din Olanda, care este cel de-al 25-lea Campionat European, aceasta se va desfășura la Tilburg. Cele șapte curse vor putea fi urmărite live pe site-ul www.european-athletics.org.

Comments

comments

Previous

Eliud Kipchoge. Cel mai bun

Next

Pe scurt. Cu sacul nu prea plin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also