Un oraș, mai ales unul precum Bucureștiul, este îmblînzit cînd oamenii care trăiesc în el ies în stradă și sărbătoresc ceva împreună.

Un oraș trepidează de viață cînd pe macadamul negru al străzilor sale pașii oamenilor se aud sacadat. Cînd picioarele lor se mișcă uniform, drept-stîng, drept-stîng, drept-stîng, fără oprire, într-un ritm alert. Cînd respirația a mii de oameni sună parcă la unison, chiar dacă e gîfîită.

Cînd broboanele de sudoare de pe frunți, ceafă, gît sunt estompate de bucuria sau concentrarea ce se citesc pe fețele oamenilor. Cînd pe margine, spectatorii – prieteni, rude sau doar trecători ocazionali – încurajează și aplaudă și trăiesc cu intensitate momentul împărtășit în comun.

Pentru cine aleargă sau pentru cine e părtaș, în stradă, la un eveniment de alergare acesta e un moment de fiestă, de sărbătoare în comun. Se sărbătorește bucuria de a te mișca liber, de îți simți corpul în mod real, de a fi alături de alții, de a te auto-depăși.

O competiție de alergare este, din multe privințe, un spațiu privilegiat. E un spațiu în care oamenii își duc viața, chiar dacă pentru o scurtă perioadă de vreme, la o intensitate mult peste medie. Un spațiu în care oamenii intră în contact cu alți oameni, în care nu doar trupurile, ci și viețile lor – cu atîtea povești și secrete, cu atîtea vise și neîmpliniri – se întîlnesc și celebrează împreună un ritual al prieteniei, comuniunii și cunoașterii de sine.

O competiție de alergare e un moment unic, în care alergătorii reușesc să se facă prezenți, în care arată că orașul le aparține și lor, că pot să îl îmblînzească și să îl facă să accepte diferența. E un moment în care oamenii împărtășesc emoția caldă a bucuriei de a fi împreună prin intermediul alergării.

Așa se anunță că va fi din nou și anul acesta, la ediția a șasea a Semimaratonului București OMV Petrom, o ediție care vine cu mai multe noutăți și îmbunătățiri față de precedentele.

Revista Alerg de față, ajunsă la numărul 35, dedică numeroase pagini Semimaratonului București, văzut ca o fiestă, ca o sărbătorire în comun.

Dar nu uită nici să prezinte alte momente importante, precum cel al tentativei de a se alerga sub două ore pe distanța maratonului, eveniment care – dincolo de unele critici ce pot fi aduse excesului de tehnologie – rămîne o celebrare a frumuseții pe alocuri inumană a alergării competitive.

Altfel, găsiți în paginile revistei un interviu cu una dintre cele mai harnice, modeste dar și performante alergătoare amatoare  de la noi (vă lăsăm plăcerea să îi aflați singuri numele) ori informații utile, de la cum să evitați amorțirea mîinilor în timpul curselor pe distanțe lungi, pînă la date despre cel mai afectat organ intern în urma efortul intens sau despre cum performanțele sportive sunt influențate de către regimurile low-carb.

În rest, pentru că alergarea e și spectacol, vă prezentăm un format inedit de competiție, țara în care femeile nu au voie să alerge alături de bărbați, iar în încheiere Viorel Ghiță-Grizon propune un răspuns la întrebarea: de ce alergătorii nu prea sunt deloc modești? Și asta nu e tot.

Așadar, lectură plăcută și alergări cu spor.

Imagine copertă: Hope Phelan (www.paintingsbyhope.com)

Comments

comments

Previous post

O descalificare la Ecomarathon. Și cîteva lămuriri

Next post

Semimaraton București. Rezultatele

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *