Standardizare, omologare, sprijin. Cam acestea sunt planurile Federației de Atletism în ce privește alergarea montană din România. A doua parte a unui interviu cu Florin Florea, președintele FRA.
Vom avea în premieră o echipă națională la Campionatul Mondial de Ultramaraton Montan. Cum a fost posibil asta?
Am făcut-o în aceeaşi ideea de a urma şi noi ceea ce face federaţia internaţională [de profil – n.e]. Eu mi-am propus să afiliem FRA la toate asociaţiile internaţionale afiliate la rândul lor la IAAF.
Skyrunning-ul nu e afiliat, dar celelalte tipuri de alergare, sunt. La ultra-atletism FRA s-a afiliat în 2016, cu câteva luni înainte de a veni eu aici.
La AIMS, care are o mare dezvoltare, nu suntem afiliaţi, ăsta e un lucru negativ. Acum am făcut demersurile şi ne vom afilia şi la AIMS.
În dorinţa de a standardiza aceste probe vom face și în cazul ultramaratonului montan un campionat naţional la toamnă. Suntem în discuţii cu două competiţii, ori CiucaşX3, ori Via Maria Theresia. Eu caut organizatori de competiţii care să aibă un nivel ridicat şi să facem campionat naţional pe lângă acea competiţie. Va rămâne să discutăm cu respectivii organizatori, să vedem ce vom face.
Vrem să dezvoltăm segmentul de alergare montană, să îi dăm o recunoaștere ca pentru oricare altă probă de alergare. Medalia de aur la Campionatul Mondial de Cros, spre exemplu, nu este cu nimic mai valoroasă decât una de la ultramaraton montan. Ba dimpotrivă. Avem multe probe de pistă care nu sunt la nivelul atins în alergarea montană.
Care este bugetul echipei naţionale pentru acest mondial (10-13 mai, Spania) şi cît suportă federaţia din cheltuieli?
Ce suportă toată lumea: transport, cazare, masă, diurnă, echipament sportiv şi fondul de premiere, dacă apare o medalie. Astea sunt costurile clare. La ultra montan membrii echipei au început pregătirile mai repede însă, nu şi-au luat biletul de avion prin federaţie, spre exemplu şi eu nu pot să-l decontez. Dar, cel puțin, sportivii se vor întoarce pe cheltuiala noastră. Așadar, această echipă națională are aceleaşi drepturi ca oricare alta, ca şi echipa de semimaraton de la Campionatul Mondial, spre exemplu.
Putem vorbi de o strategie a FRA în ce privește alergarea montană de la noi?
Federaţia are un singur obiectiv: îşi doreşte ca toată lumea care practică orice formă de alergare să aibă un partener în Federaţia Română de Atletism. Când spun partener, mă gândesc la lucruri precum să poţi să faci un lot naţional, atunci când e cazul, să faci un calendar, un campionat naţional, dacă există o masă de oameni care să poată participa, asta pentru că dacă participi la CN trebuie să fii legitimat, să ai viză medicală.
Astea sunt condiţiile, eu nu pot să trimit pe oricine la competiții externe, poţi să fii buricul pământului, trebuie însă să te organizezi. Așadar, vom încerca să standardizăm în zona asta şi vom începe un proces de omologare a competiţiilor sportive. Eu trebuie să dau un certificat de omologare dacă vrei să interacţionezi cu federaţia. Nu poţi să spui că faci o alergare de maraton, dar să ai un traseu de 40 kilometri, spre exemplu. Sunt nişte standarde.
Am primit un regulament de la European Athletics în ce privește organizarea competiţiilor şi siguranţa sportivilor. Practic, atunci când te duci la o competiţie ştii dacă e clasificată, dacă are o stea, două sau trei stele. Sunt criterii foarte clare, ce trebuie să faci, de la standardizarea traseului, la arbitri, cronometraj, bilete, zone VIP. Astea sunt lucrurile pe care European Athletics vrea să le reglementeze şi ni le-au transmis şi nouă. De la anul vom elibera certificate de standardizare a competiţiilor.
Schimbînd oarecum subiectul, dar rămânând la ideea de alergare ca sport de masă. Aveaţi intenţia să vă implicaţi în construcţia unor piste de alergare în parcuri. În ce stadiu e acest proiect?
În lumea largă e un trend normal ca în parcuri să se construiască piste de atletism. Se amenajează astfel încât să poţi să alergi şi când plouă şi când e zăpadă. E un instrument prin care cetăţeanul poate accesa forma simplă de alergare sau de mers, marş. O să facem un proiect în zona asta, pe care să-l prezentăm primăriilor. Noi, federaţia avem datoria să-l aducem la cunoştinţă, decizia fiind la ei. Eu cred că e şi vina noastră, dacă noi nu venim cu proiecte, atunci cine?
Pistele astea nici nu sunt foarte scumpe şi, în plus, pot fi branduite, cheltuielile fiind astfel suportate de diverse firme. Cred că vom ajunge să avem şi noi aşa ceva peste câţiva ani. Oricum, depinde de noi. Eu zic că până când vom face un stadion mare cu pistă, putem să începem cu lucruri mai simple. Dacă vom dezvolta baza, cu siguranţă va veni şi performanţa. Trebuie să dezvoltăm atletismul şi să-i dăm valoarea pe care o merită.
Prima parte a interviului poate fi citită aici.
Romanian
English
