Societate Organizată Sustenabil

HAPPY, cu membrele bălăngănindu-se

Am alergat desculț după o lună de pauză. Este cel mai frumos traseu de anul acesta din preajma Clujului.

00

de Adrian Dohotaru

În depărtare vedeam Apusenii, cu mici petece de zăpadă. În apropiere, se vedea Someșul și comuna Florești ale cărei conflicte urbanistice erau aplanate de înălțime, iar în urma mea vedeam Clujul, ale cărui blocuri albite de soarele puternic transforma orașul într-o utopie ireală.

Am alergat din Mănăștur pe lângă zona La Terenuri, am urcat panta până la traseul de Făget Tour, am coborât pe traseul de concurs, am trecut pe lângă restaurantul Roata, am mers prin fostul poligon militar și am urcat pe unul dintre cele mai abrupte dealuri ale orașului. Traseul imită bine condițiile de concurs montan. Sus erau minunățiile descrise anterior. Recomand traseul tuturor clujenilor amatori de alergări sau de drumeții. Cu bicicleta, în schimb, e mai dificil din cauza diferențelor mari de nivel și a potecilor abrupte.

01Pe culme mi-am aruncat adidașii, șosetele și tricoul și m-am apucat să fac „lansate” pe vreo 200 de metri ca atunci când eram mic. Eu prefer alergările mai scurte și mai iuți, de semifond, pentru căci clădesc mai armonios musculatura. Nu doar cea a picioarelor, ci și cea a brațelor. De aceea, lansatele sau bucățile sub 400 de metri sunt necesare pentru întremarea brațelor și învățarea unei alergări corecte, cu un rulaj mai mare al pasului.

Deși aproape nud, nu mă simțeam într-o ipostază senzuală sau erotică, ci doar liber, cu o intuiție vagă a adamismului existent în fiecare dintre noi, înainte de muncă, moarte și vale a plângerii.

Vedeam spațiul mioritic descris de Blaga, deal-vale, deal-vale, un spațiu blajin dacă se iese din viermuiala zilnică. Lucrurile în jurul meu erau atât de frumoase încât ochii mei se întorceau hulpav 360 de grade. Făceam ceea ce în cinema se numește o săritură peste ax. Privirea mea se învârtea ca într-un dans al dervișilor, așa cum făceam în discoteci și la chefuri mai demult când mă învârteam minute în șir pe o piesă ca să scot ego-ul și demonul din mine. De pe culmea înaltă, cerul și pământul se întâlneau pur și simplu.

Într-o ureche interioară auzeam Happy, de la Pharell Williams, dar în cea mai bună versiune, cu negrii dansând spontan și cu talent, fără cosmetizările ulterioare. Îmi luasem șortul fără chiloți și fără iegări. Mă simțeam mult mai lejer, netranspirat, cu membrele bălăngănindu-se la vale, mai ales că uneori, când era panta mai abruptă, îmi dădeam drumul la brațe, așa cum aleargă copiii când se joacă.

Jos, ego-ul îmi reveni. Alergarea deveni mai ușoară pentru că am încălecat un cal la trap. Am văzut garduri cu proprietăți private și semne pe km întregi de a nu intra să ne adăpăm în poieni. Am văzut vegetație pârjolită și tăiată pentru păstorit. Cei care tăiau m-au întrebat la mișto: „Ce faci, măăăi?”, „Alerg”, le-am zis. Deși, Sancho mi-a atras atenția să zic doar că alerg și să merg mai la vale cu depărtarea Apusenilor în gând.

Notă: versiunea mea preferată a videoclipului Happy, între minutele 5 și 15.

Comments

comments

>
Previous post

A “alergat” în mâini

Next post

Știri pe scurt. A început sarabanda!

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *