Shopping & Product Review

Kiprun LD, noua mea dragoste

Cine vrea să alerge maratoane fără dureri, băşici şi unghii negre şi refuză să dea averi pe încălţări – să-şi noteze numele Kiprun LD.

c

de Cosmin Năvădaru
Pe unii, Kalenji îi duce cu gândul la un trib din nordul Kenyei, care a dat lumii mulţi şi valoroşi alergători de anduranţă. Pe alţii, acest nume îi duce cu gândul la o gamă de produse destinate mai degrabă alergătorului „sărac şi neexperimentat”, căci trăim într-o lume în care brandurile scumpe sunt confundate cu ceea ce credem a fi „calitate”.

Cum mă număr printre persoanele fără prejudecăţi măcar atunci când vine vorba de produsele sportive, adopt mereu o atitudine de respingere atât a filosofiei lui „ieftin, dar bun”, cât şi a lui „dai un ban, dar face”. Cu o astfel de setare mentală am primit spre testare Kiprun LD („long distance”), un produs Kalenji comercializat de cei de la Decathlon.

Destinat maratoniştilor şi ultramaratoniştilor de şosea, Kiprun LD a intrat în cazul meu la categoria „dragoste la prima purtare”. Cu un raport preţ-calitate excelent (350 lei perechea), acest model s-a dovedit comod încă de la prima alergare, chiar dacă această primă alergare a însemnat parcurgerea nesăbuită a 42 de kilometri. Rezultatul: excelent.

La fel de important a fost şi comportamentul acestor încălţări în regim de viteză (antrenament cu intervale), cât mai ales în regim de concurs. Pe tărâm bulgăresc, la Pleven Friendship Marathon, Kiprun LD au oferit stabilitate şi amortizare excelente pentru cele 80 de kg de şunci de alergător de 1,83 m înălţime, cu pronaţie neutră.

Un doi şi trei de zero

Zero bătături – un record personal pozitiv, mai ales în condiţiile în care am o piele predispusă la suferinţă şi mă pot lăuda cu un premiu special obţinut la Ultrabug, un concurs desfăşurat vara aceasta: „Omul cu cele mai multe băşici”.

co2Zero dureri de genunchi – modul de a păşi în Kiprun LD nu a modificat dinamica alergării, astfel că nici genunchiul nu a dat semnale pe parcursul cursei; de asemenea, oboseala resimţită mereu după maratoane (în cazul meu e vorba de o anumită senzaţie neplăcută la articulaţia genunchiului, ca şi cum „instalaţia” nu ar mai fi „unsă”) a fost de intensitate scăzută şi a durat de data aceasta doar o zi, în condiţiile în care de obicei aveam nevoie de două-trei zile până la refacerea totală.

Zero unghii negre sau căzute – pantoful se potriveşte perfect cu particularităţile piciorului meu (nu am o labă a piciorului foarte lată); în plus, am avut grijă să iau o pereche cu un număr mai mare (45 EU, în condiţiile în care port la mers pe stradă 44).

Nota 2 pentru aderenţă (două stele din 5) – aderenţă nu foarte bună pe asfalt umed, fapt constatat pe singura porţiune udă de pe traseul Pleven Friendship Marathon; deşi doar uşor uzi, respectivii metri de asfalt s-au dovedit buclucaşi, mai ales că aveau şi ceva înclinare (deşi nu foarte pronunţată); o alergare cu pante pe vreme ploioasă ar echivala cu un mic coşmar pentru cei care ţin la integritatea corporală.

Cifre, gogoşi şi alte detalii tehnice

Cu o greutate de 330 de grame pentru mărimea 43 (eu port 45), Kiprun LD este din categoria „nici prea-prea, nici foarte-foarte”. Pentru amortizare este folosită o tehnologie nouă de la K-Ring: inserţii de spumă EVA (hârtie buretată) în formă de gogoaşă. „K” vine de la „Kalenji”, iar „Ring” se referă la gogoaşă.

Prezenţa unei plăci rigide (TPU – poliuretan termoplastic) de la câlcâi până în zona medio-plantară conferă stabilitate.

Dacă vă mai spun că partea superioară conţine 60% poliuretan şi 40% poliester, iar că talpa exterioară este compusă din 100% cauciuc butadien, atunci veţi lansa imprecaţii. Ce contează este faptul că, posesor al unor picioare şi unghii capricioase, de data aceasta am alergat vreme de patru ore fără dureri. De adaugat că încălţările au respirat foarte bine în condiţiile în care jumătate din cursă am parcurs-o pe căldură şi soare.

Narcis, alergătorul daltonist

Ştim că zace un mic Narcis în fiecare dintre noi, alergătorii. Astfel, vom fi destul de pretenţioşi la aspect atunci când vine vorba de pantofi. Căci de ce participăm la concursuri, dacă nu pentru a ne lăsa fotografiaţi?

Kiprun LD are tot ce îi trebuie: atât design-ul, cât şi culorile sunt satisfăcătoare (predomină albastrul), cel puţin în cazul în care eşti un reprezentant tipic al „regnului masculin”, deci nu tocmai expert în perceperea anumitor nuanţe. Poate doar alergătoarele vor simţi nevoia să protesteze la acest capitol.

Concluzii

Kiprun LD este foarte bun pentru alergări lungi, la concursuri sau la antrenamente, pentru cei care nu vor să arunce averi pe branduri, pentru cei care s-au săturat de băşici şi de unghii negre sau lipsă. Singurul minus: aderenţa scăzută pe asfalt umed.

Comments

comments

>
Previous post

Gală pentru Pușa

Next post

Două duzini

Alerg.ro

Alerg.ro

1 Comment

  1. florin ianovici
    octombrie 8, 2014 at 7:43 am

    Am solicitat ghetele saptamana trecuta la Decathlon Brasov. Stocuri zero in toata tara. Cu ocazia asta mai incerc odata.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *