luni, noiembrie 25 2024

Da, pe fugă, nu în alergare. Așa cum a fost și Johann Rettenberger, personajul principal din filmul Der Räuber sau din cartea cu același nume de Martin Prinz. Povestea este inspirată din viața lui Johann Kastenberger, cel mai căutat jefuitor de bănci din Austria anilor ’80.

film

de Adrian Ber

Am profitat de liniștea ultimelor zile și am văzut un film despre alergare. Der Räuber a avut premiera acum mai bine de trei ani, la Berlinală, iar pe Alerg.ro a fost consemnat la momentul potrivit. Rămâne oricum un film care merită văzut.

Atât în film cât și în viața reală, Johann Rettenberger a combinat alergarea cu un hobby mai puțin obișnuit: jefuirea de bănci. Și se pare că a făcut-o destul de bine, stabilind un record la Kainach Mountain Marathon (3h:16min:07sec) în viața reală și un record național la maratonul de la Viena în film.

Nici pe partea cu băncile nu s-a descurcat rău, reușind să adune aproape jumătate de milion de euro, dând chiar trei lovituri într-o singură zi. Cum? În alergare, în timp ce poliția era pe urmele lui cu efective importante și mașini rapide de poliție.

Deși faptele au fost alterate în film, un lucru pare să rămână: motivația. Nu lipsurile materiale par să-l fi împins de la spate pe Johann, ci adrenalina insuficientă obținută din alergare, doar fuga fiind cea care îi dădea mult doritele „spike”-uri.

Dacă vă decideți să includeți filmul în programul vostru de vizionare, nu vă așteptați la urmăriri hollywoodiene sau discursuri motivaționale siropoase. Probabil punctul de maximă tensiune este o urmărire terminată într-o alergare explozivă acompaniată de acorduri ce aduc aminte de Yamato. Asta nu înseamnă însă că sunt mai prejos sau că nu vă vor face să strângeți mânerul fotoliului. Dar pentru că este conturat portretul unui alergător diferit – furios, violent, cu un calm doar aparent, însă exploziv, aproape distrugător – consider că este o alegere potrivită.

Comments

comments

Previous

Mănâncă & Aleargă

Next

La mulți ani

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also