vineri, iulie 30 2021

Alergarea de astăzi în parc, pe zăpadă, a fost cum nu se poate mai plăcută. Mulţi copii pe derdeluşele debile, cu sănii, plastice şi “ciolofane” (sic!), debordînd de bucurie şi gălăgioşi nevoie mare. Cîini hîrjonindu-se prin zăpadă. Pe lacul aproape îngheţat, cîrduri mari, amestecate de raţe şi pescăruşi, hrănindu-se cu bucăţile de pîine aruncate de trecători.
Puţini alergători spre seară. Aer rece dar proaspăt. Vînt, nasul devine, treptat, tot mai roşu, dar picioarele caută cu plăcere stratul de zăpadă bătură.
E frumoasă această iarnă în Bucureşti.

În timpul alergării am trecut însă peste mai multe porţiuni de gheaţă şi cu ocazia asta mi-am adus aminte de improvizaţia adoptată în Himalaya, la maratonul Everest: am tăiat vîrful a doi ciorapi, pe care i-am încălţat ulterior peste “adidaşii” de alergare. Nu am avut astfel deloc probleme pe porţiunile cu zăpadă şi gheaţă, din primii kilometri ai cursei, în timp ce în jurul meu alţi alergători dovedeau clare aptitudini de…balerini.

Există însă şi alte metode de a evita alunecarea pe gheaţă şi zăpadă:
– yak trax – un mix de “lanţuri” şi de crampoane, care îmbracă talpa încălţămintei. Ieftine şi ideale pentru alergare, însă nu ştiu să se găsească în România. Se pot vedea aici şi aici.
– “crampoane” mai mult sau mai puţin improvizate. Unele, de firmă, sunt disponibile aici, în timp ce un alergător profesionist a găsit o soluţie originală aici.
– STABILicers, un fel de plăci anti-derapante ce se montează pe talpă. Vezi aici.

Acum nu vă mai zic decît: alergare plăcută, alunecuş zero.

Comments

comments

Previous

Arta fugii. Murakami despre alergat

Next

Din imaginile anului

5 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also