# Mîine 19 septembrie începe la București a XXIX-a ediție a Campionatului Balcanic de Atletism pentru atleții veterani (+35 ani). Campionatul debuteaza cu probele combinate (decatlon masculin, heptatlon feminin și pentatlon aruncări masculin și feminin) pe stadionul Iolanda Balaș din capitală. Balcaniada mai include probele clasice în aer liber, inclusiv sprint și fond (de la 100m la 5.000m), plus ștafete și semimaraton. Mai multe detalii sunt de găsit pe site-ul Comisiei Atleților Masters din cadrul FRA.

Și dacă tot suntem la masters, să mai spunem că la Campionatul European (EMAC, Veneția), atleții români au obținut 4 medialii de aur, 1 de argint și 4 de bronz (în probele individuale), plus alte 2 de argint și 5 de bronz (cu echipele de semimaraton). Toate rezultatele sunt aici.

# Sîmbătă 21 septembrie are loc Campionatul național de alergare montană pe distanță scurtă (individual, echipe și juniori). Se va alerga la Cîmpulung Moldovenesc, pe trasee între 5-6km (+600m-800m diferență de nivel) și 10-12km (+800m-1100m). Lista de start include cam toate numele importante ale alergării montane de la noi. Mai multe detalii aici.

# A fost anunțat lotul național, care va reprezenta România la Campionatele mondiale de atletism în aer liber de la Doha (Qatar), în perioada 27 septembrie – 6 octombrie. Sunt zece atleți participanți, însă doar unul în probele clasice de alergare. E vorba de fapt de Claudia Bobocea, care va alerga în proba de 1500m.

Ceilalți atleți sunt: Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Florentina Iuşco-Marincu (săritura în lungime), Alin Firfirică (aruncarea discului) şi Alina Rotaru (săritura în lungime), Narcis Mihăilă (50 km marş), Andrei Gag (aruncarea greutăţii), Andreea Panţuroiu (triplusalt), Alexandru Novac (aruncarea suliţei) şi Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului). Primii patru, plus Bobocea, sunt deja calificați la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Pentru oricare din acești sportivi ar fi o performanță clasarea între primii opt în proba respectivă.

If you value my workIf you value my work

Comments

comments

Previous post

Raiffeisen Runners. Frica

Next post

JO 2020. Tehnologia va fi de top

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *