Știri pe scurt. Alergări pascale
Tocmai a fost Paștele ortodox, adică prilej de odihnă și stat cu familia. Cu toate acestea, s-a alergat totuși, deși mai puțin ca de obicei
*****
Mai întîi să consemnăm rezultatele obținute de cîțiva dintre cei mai buni alergători români, la o cursă de șosea desfășurată în Italia. Astfel, campioana națională la 10.000 metri, Mădălina Florea, a terminat prima cursa de 5.470 de metri, din cadrul Oderzo Citta Archeologica, cu un timp de 17min:48sec, relatează 4run.ro. Florea a fost premiată de fosta campioană olimpică Gabriela Szabo, care a fost ambasadorul concursului.
La băieți, într-o cursă de 9.8 km, a participat și cel mai bun maratonist român al momentului, Marius Ionescu, care – fără să forțeze, venea la doar o săptămînă după maratonul de la Dusseldorf, unde s-a clasat al doilea – el reușind să termine pe poziția a noua, cu un timp de 29min:38sec. Cursa a fost cîștigată de campionul olimpic la maraton, italianul Daniele Meucci, cu un timp de 28min:40sec.
Cum, necum, dar pe 2 mai s-au strîns vreo 50 de alergători (fără a socoti și copiii) la a treia ediție a Maratonului Siretului (Celor două lacuri). Au fost patru curse, de 15km, 30km, semimaraton și maraton. Acestea au fost cîștigate, în ordine, de către Viorel Stan – 1h:12min:06sec, Ovidiu Manta – 2h:32min:40sec, Culai Voicu – 1h:33min:50sec și respectiv Ștefan Sălăgean – 3h:03min:10sec. Rezultatele complete sunt disponibile aici. Pentru a înțelege puțin atmosfera acestui eveniment, reproducem cuvintele unui participant, Gabriel Drilea, postate pe pagina sa de Facebook: ”La Adjudul Vechi. Un preot foarte inimos. Cea mai bună pasta party de dinaintea unei alergări. Cea mai bună pasta party de după o alergare. Un adevarat festin: la solicitarea părintelui, oamenii locului au adus platouri cu bunătățuri din casele lor: sărmăluțe în foi de viță și în ștevie, drob, brînză, miel etc, etc. Asta-i soarta: degeaba fugi tu de ghiftuiala de acasă, că vine ea și te prinde din urmă. Familia Georgel și Vicki Mărcuță ne-au găzduit și hrănit gratuit două zile cu o amabilitate și ospitalitate pe care nu o găsești la 5 stele”.
Foto: imagine din timpul Maratonului Siretului