Marea Britanie a anunțat deja lista atleților ce vor fi sprijiniți din fonduri publice și care sunt văzuți ca potențiali medaliați la următoarele Jocuri Olimpice. În România încă se caută un model (mai bun) de finanțare a sportului
*****
Să începem cu situația de la noi. În ultima vreme, ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, transmite tot mai des mesaje că în sportul românesc se va schimba sistemul de finanțare, astfel încît să prevaleze performanța.
Chiar azi, la Bistrița, a spus că sportul e un sac fără fund, în care se bagă bani, dar fără rezultat. Anterior, la începutul lunii, arăta că ”în viitor vor primi finanțare și premiere doar federațiile care fac performanță”, precizând că proiectul de prioritizare a federațiilor sportive va fi supus unei dezbateri.
„Mergem pe 15 federații care vor fi prioritizate, sunt 15 federații olimpice. Pentru că barometrul sportului românesc rămân Jocurile Olimpice. Vorbim despre istorie, tradiție, despre imaginea României la nivel internațional. Când am făcut această prioritizare am luat în calcul Campionatele Europene, Mondiale și Jocurile Olimpice din 2000 încoace. Evident, am luat în calcul și numărul de sportivi legitimați ai fiecărei federații. În spatele acestei prioritizări stau doar calcule matematice, iar prioritizarea o vom supune unei dezbateri”, spunea ministrul Dunca.
Niciun alt detaliu nu a fost oferit, lucrurile urmează să fie stabilite. Altfel, mai sunt doar 985 de zile pînă la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice.
*****
Pe de altă parte, British Athletics – forul național ce coordonează activitatea atletismului britanic – a anunțat recent numele celor 112 sportivi ce vor fi finațați din fonduri publice și sprijiniți pentru a obține medalii la Tokyo 2020 și la Jocurile Paralimpice din același an. Finanțarea se face prin intermediul unui program numit ”World Class Performance Programme” cu bani veniți de la Loteria Națională.
În categoria cea mai bine finanțată, ”Olympic Podium”se regăsesc 15 atleți de top, printre care și doi maratoniști, respectiv Mo Farah – a cărui includere pe listă a stîrnit dezbateri intense, despre care vom discuta mai jos – și mai tînăra speranță Callum Hawkins.
Altfel, bani vor mai primi alți 97 de atleți, dintre care 31 la categoria ”Paralympic Podium”, 23 la categoria ”Olympic Podium Potential” , 18 la categoria ”Paralympic Podium Potential” și 25 la categoria ”Olympic Relay”.
Așadar, Marea Britanie susține financiar din fonduri publice 63 de atleți.
Să reamintim acum că anul trecut, la JO de la Rio, Marea Britanie a deplasat un lot de 81 de atleți (35 bărbați, 33 fete și 13 în probele de ștafetă), aceștia cîștigînd 7 medalii (2 aur, 1 argint și 4 de bronz). Oricum, la Rio a fost cel mai prolific an pentru sportul britanic, din 1908 încoace, cîștigînd 67 de medalii. Nu am mai stat să număr medaliile cîștigate la Jocurile Paralimpice.
Fără a forța vreo comparație, să spunem că, la Rio, România a deplasat 22 de atleți (6 bărbați, 16 fete), nu a fost prinsă nicio finală în probele care au avut mai multe tururi, iar cea mai bună clasare a fost locul 30.
*****
Spuneam mai sus că includerea lui Mo Farah pe lista sportivilor ce vor primi finanțare este una controversată. E, totodată, un pariu riscant al British Athletics.
Reamintim, pe scurt, că Sir Mohamed Muktar Jama Farah – asta dacă e să folosim numele și titulatura sale oficiale – e unul dintre cei mai mari atleți britanici ai tuturor timpurilor, cu patru medalii de aur la JO, în probele de 5.000 și 10.000m (nu mai numărăm și restul titlurilor/recordurilor mondiale sau europene).
Ca maratonist însă are doar o singură cursă alergată pînă acum, în 2014 la Londra, cînd a terminat pe locul 8, cu un timp de 2h:08min:21sec. Anul acesta el a anunțat că renunță la cursele pe pistă și se va dedica doar maratoanelor pe șosea.
Sunt voci care spun că Mo Farah nu ar fi trebuit să primească finanțare din bani publici. El va avea aproape 38 de ani la momentul JO de la Tokyo, cantonamentele sale (la altitudine, mai ales) ca și costurile de recuperare, medicație etc sunt foarte mari (iar din banii aceștia ar fi putut fi susținuți atleți mai tineri, de perspectivă), că nu va fi capabil să scoată un timp mult mai bun decît cel obținut deja. Nu în ultimul rînd, se spune că nu e normal ca Mo să nu își reprezinte țara la campionatele europene și mondiale din 2018 și respectiv 2019 și să se concentreze doar pe curse din circuitul World Major Series (prima va fi la Londra, anul viitor).
Oficialul British Athletics, Neil Black , i-a luat însă apărarea spunînd că lui Mo Farah ”îi place să alerge pentru țara sa și totodată să cîștige medalii. Cu toții știm că el e foarte bun la așa ceva”.
Un alt lucru care poate conta în viitorul lui Mo Farah e faptul că el a decis la finele lui octombrie să renunțe la colaborarea cu controversatul antrenor Alberto Salazar (controversat pentru metodele sale dure de antrenament și pentru suspiciuni legate de folosirea unor substanțe dopante) și să înceapă să se pregătească cu Gary Lough, soțul Paulei Radcliffe, deținătoarea recordului mondial feminin la maraton.
„Nu renunț la Alberto Salazar din cauza acuzațiilor de dopaj la adresa sa. Dacă vroiam să plec din cauza asta, aș fi plecat de multă vreme. Am mai spus, sunt un adept al sportului curat, iar cine încalcă regulile trebuie pedepsit”, spunea Farah. „Vreau doar ca copiii mei să crească în Marea Britanie și de aceea ne-am mutat la Londra”, încheia el.
Romanian
English
