luni, octombrie 21 2024

Concurs de alergare în natură, în București, mai exact în pădurea Băneasa. 10 octombrie 2015. Un concurs ce îți permite alegerea unui traseu personalizat, fie că îl parcurgi singur sau împreună cu prietenii. Adrenalină, autodepăşire şi multă voie bună! 3 Way Orienteering Challenge, o combinaţie optimă între trail running şi orientare, în cadrul unui eveniment în aer liber, plin de distracţie şi bună dispoziţie!

a
3 Way Orienteering presupune parcurgerea unui traseu start-finish pe ruta pe care tu o consideri optimă. Fie că preferi cursele de vertical trail, fie maratoanele pe suprafată plană, 3 Way Orienteering îți oferă ocazia de a alege cea mai bună opțiune pentru tine. Fiecare punct intermediar este unit de următorul prin trei trasee diferite ca lungime, nivel și grad de solicitare.

Tu alegi dacă vei alerga prin pădure, prin poiană, pe poteci sau pe teren accidentat. Stabilește-ți propriul traseu și aleargă în cea mai personalizată și complexă cursă de alergare outdoor. Singur sau împreună cu prietenii.

Proiectul are ca scop orientarea oamenilor spre o atitudine mai deschisă către sport și, totodată, dezvoltarea spiritului competitiv și a creativității.

Înscrierile la 3 Way Orienteering Challenge sunt deschise în perioada 20 iunie -1 octombrie 2015 și se fac exclusiv online, completând formularul de înscriere de aici .

Programul competiției. Sâmbătă 10.10.2015:
orele 9:00-10:30 – validarea concurenților la centrul de concurs;
ora 11:00 – start 3Way Orienteering Challenge. Timpii de start pentru fiecare concurent se vor afișa din timp pe site și la centrul de concurs;
ora 15:00 – festivitatea de premiere

Cu un caracter tehnic si solicitant, competiția 3 Way Orienteering Challenge este la a doua ediție în România.

Organizator:
Clubul Sportiv Altius Roman a fost fondat în noiembrie 1994 de un grup de pasionați de mișcare, orientare și turim. Între timp, din nevoia de afirmare, de performanță, obține anual rezultate notabile la campionate naționale. Din 2005, colaborează cu Clubul Atletic Român. Din 2000, când a fost prima Cupă a României, organizează anual competiții de nivel național, cu excepția competițiilor din cadrul Federației. Clubul a asigurat sprijin tehnic ani la rând concursurilor naționale desfășurate în cadrul MApN (Campionatele Nationale Militare) sau în cadrul Ministerului Educatiei (Campionatele Naționale Școlare, desfășurate anul acesta la Întorsura Buzăului, în 5-6 Iulie)

Comments

comments

Previous

Genunchiul lui Achille

Next

Știri pe scurt. Restanțele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also