Să regândim pantofii?
Una din principalele întrebări ale unui sportiv preocupat este: cum să îmi aleg mai bine pantofii de alergare? Dacă până acum răspunsurile variau și păreau foarte complicate, se pare că cel mai important lucru e să îi alegi în măsura în care te simți confortabil în ei.
Cel puțin asta e concluzia unui studiu, publicat recent în British Journal of Sports Medicine și citat de către presa britanică.
Benno Nigg, profesor de kinesiologie la Universitatea din Calgary (Canada), a condus o echipă de specialiști care au analizat toate cercetările și informațiile privind evoluția încălțărilor de alergare în anii din urmă, ca și modul în care acestea influențează accidentările suferite de sportivi.
Se crede, spre exemplu, că o pronație exagerată a alergătorului contribuie la o rată mai mare a accidentărilor, însă s-a dovedit că nu există studii elaborate care să susțină elocvent acest lucru. De asemenea, cercetătorii au constatat că nici folosirea încălțărilor care previn pronația nu ajută la schimbarea modului de călcare în alergare.
Nu în ultimul rând, alergătorii care nu au folosit pantofi de prevenire a pronației nu au înregistrat o rată mai mare a accidentărilor.
De fapt, rata cea mai mică a accidentărilor a fost înregistrată în rândul acelor sportivi care, având la dispoziție șase tipuri diferite de pantofi de alergare, au ales-o pe aceea în care s-au simțit cel mai confortabil.
Iar acest lucru l-a făcut pe profesorul Nigg să afirme că, deși nu se poate trage o concluzie definitivă, poate cel mai important criteriu de alegere a pantofilor de alergare ar trebui să fie măsura în care te simți confortabil în aceștia.
Informație preluată din revista Alerg #25