Jurnal de selfie bătătorit ținut de Adrian Dohotaru
E deja a cincea alergare în care m-am descălțat pe teren relativ accidentat, fără să îmi fie frig sau să mă accidentez. Tot prin Făget, pe traseul de Făget Winter Race, de sâmbăta viitoare (18 ianuarie), pe care vi-l recomand din toată inima dacă nu v-ați înscris până acum, mai ales crosul scurt, de 7 km, mai ușor de alergat / plimbat.
Înainte de a povesti despre alergarea de azi, un of. Mulți au o prejudecată legată de faptul că te fortifici mai bine prin probele lungi, de fond, dar cred că e invers, proba de semi-fond te formează mai complex (între 800 și 5.000 de m), îți antrenează mai multe grupe de mușchi (încercați o probă de 800 sau de 1.500 și vedeți cum se simt brațele), riscul de accidentare se reduce și se pliază mai bine pe corpul mai greoi al europenilor.
De aceea, m-aș bucura nu doar dacă s-ar face mai multe probe scurte, sub 5.000 de km, dar și dacă ar înceta emulația nejustificată doar pentru maraton (cu semi- și ultra-) ca regină a alergării, chiar dacă maratonul clădește cel mai bine caracterul și disciplina de sine.
Totuși, corpul nostru se poate dezvolta mai armonios și cu probele mai scurte de semi-fond. N-ar trebui ca prestigiul să fie transferat doar spre probele de anduranță. Uitați-vă doar la corpul alergătorilor de 400 de metri sau de 800 de metri! Încercați niște bucăți de 400 de metri și apoi vedeți cum se întăresc mușchii brațelor sau cei fesieri. Din motivele schițate mai sus, alerg la concursuri la proba cea mai scurtă și m-aș bucura dacă acestea nu ar fi considerate probe de hobby sau de amatori, mai ales că nu avem conformația africanilor din Kenya sau Etiopia cu plămânii obișnuiți cu altitudini de peste 2.000 de metri și cu o anduranță pentru probele de fond.
M-am descălțat aproape 10 minute după panta de 1 km de după start. A fost ok și nu prea. Pe cărăruie erau prea multe ghinde. Corpul icnea când le călcam, mă simțeam ca pe tocuri. Dar în porțiunile fără ghindă era bine, talpa masată ardea. Ardea ca atunci când eram mici iar palmele noastre ardeau după ce în toată pauza de la școală am aruncat cu bulgări de zăpadă. Acum, în schimb, m-am jucat cu pământul.
Mă simțeam mai proaspăt, simțurile deveneau active, lucrurile din jurul meu acute.
Cu ocazia asta mi-am dat seama și care e cea mai bună zonă pentru alergare desculță din Făget, platoul din apropierea Observatorului Astronomic de pe Dealul Feleacului. E iarbă măruntă, arsă și cărări nisipoase. Clujul e mic de sus și pitoresc, deloc stresant sau hiperactiv, ca-n viața de zi cu zi.
Traseul ar putea merge pe platou, cu o buclă de vreo 500 de metri, pentru că trebuie variat. Nu doar prin pădure, ci și pe la belvedere, pe pajiște. Traseul prin pădure e spectaculos pentru că familia Bogya a ales bine cărărui nebătute, în care te poți afunda până la glezne în frunze.
La întoarcere m-am întâlnit bucuros în pădure cu o familie tânără cu un bebe în cărucior, drumeții pe care sper să le fac și eu cu familia mea. Am dat apoi prin Făget de două familii de romi pe care le-am cunoscut la Pata Rât. Au plecat de lângă rampa de gunoi din cauza unor certuri pe PET-uri. La Pata Rât e una dintre cele mai vizibile piețe negre din țară. Destui romi sunt folosiți ca un fel de sclavi de „patroni” din Pata Rât pentru care culeg PET-uri pentru a-și plăti datorii care sunt făcute lejer din neștiință și pentru că sunt atrași de liderii cămătari și cu business-uri de colectare.
Ei au refuzat să fie sclavi și au plecat în pădure, unde e mai bine. Unul dintre copii e în căruciorul cu rotile pentru că „joaca” lor e să sară pe rampa mașinilor de colectare imitând adulții care caută cel mai bun loc pentru sortarea deșeurilor. Nu e îndeajuns că oamenii aceștia sunt marginalizați de majoritari la Pata Rât, dar se mai exploatează și între ei, ceea ce face intervenția în Pata Rât destul de dificilă, în contextul în care interesul economic al celor din afara ghetoului și din interiorul lui de a avea muncitori precari și ieftini în rampă bate efectiv solidaritățile care se înfiripă în Pata Cluj – Napoca Rât.
După ce am povestit și am schimbat numere de tel, am fugit în continuare, iar capul s-a golit treptat de gândurile negre, sentiment de curățare, care îmi place enorm la alergare. Lucrurile complexe din jur, nevrozele orașului, senzația de neputință… toate acestea dispar. Încep să mă întremez și să mă bucur de ce e în jurul meu. Dracu’ n-o fi așa negru… Zâmbesc, iar dacă Ioana (Ioana Mica e o foarte bună alergătoare la rândul său – n.e.) este lângă mine, alergăm ținându-ne de mână.
Romanian
English