Două noi recorduri
Cincizeci sau cincizeci și ceva. Despre două performanțe asemănătoare, deși aflate la poli opuși.
1.
Michael Wardian e un cunoscut ultramaratonist, aflat în permanentă căutare de recorduri. La cei 40 de ani ai săi, americanul a stabilit recent o nouă performanță mondială: cel mai bun timp pe distanța de 50 km, alergată pe bandă, relatează Running Times.
Timpul său, de 3h:03min:56sec, este cu atât mai special cu cât a fost stabilit în condiții inedite, mai exact, pe o navă de croazieră. Încă nu e clar dacă tangajul vasului a fost un factor pozitiv sau nu, cert este însă că Wardian a făcut un adevărat tur de forță.
Pe vas, operat de către Spartan Race, a ajuns după ce a participat la o cursă cu obstacole pe o insulă din Bahamas. Nu s-a odihnit prea mult, căci s-a apucat să alerge cei 50km pe bandă. A reușit un timp de 3h:06min:24sec. Deși a crezut că a stabilit un nou record, așa cum își propusese, Wardian a aflat prin intermediul rețelelor de socializare că de fapt cel mai bun timp era de 3h:05min:57sec, stabilit de britanicul Paul Navesey în decembrie 2014.
S-a odihnit nici 24 de ore și a luat-o de la capăt. Din nou 50 km pe bandă. Și record de data aceasta.
Michael Wardian a câștigat numeroase competiții și a stabilit mai multe recorduri, pe diferite distanțe. Mie unuia, cel mai mult îmi place o performanță pe care de fapt nu a reușit-o. În 2013 a alergat sâmbătă un maraton în San Antonio, pe care l-a câștigat cu un timp de 2h:31min:19sec, pentru ca a doua zi să termine un alt maraton în Las Vegas, cu un timp de 2h:57min:56sec. Își propusese sub 2h:30min pentru fiecare din curse.
2.
Și acum, o nouă performanță. Care stă tot sub semnul lui cincizeci, cincizeci și ceva. Mai exact 55sec:48sutimi. Acesta este timpul realizat de englezul Charles Eugster pe distanța de 200 de metri. Nimic deosebit la prima vedere. Asta dacă nu luăm în calcul că mister Eugster are 95 de ani.
Fostul dentist, considerat cel mai activ pensionar din lume, continuă să facă sport cu multă ardoare, participând la competiții de canotaj sau de culturism. Acum este și cel mai bun sprinter din lume la categoria sa de vârstă.
De notat că Charles Eugster a început să facă mișcare în urmă cu doar zece ani, când și-a dat seama că își pierde puterea musculară și ia în greutate.