luni, noiembrie 25 2024

I se spune așa nu pentru că aleargă repede, ci pentru că o face la o vârstă înaintă. La aproape 102 ani, Fauja Singh, cel mai vârstnic maratonist din lume, se va retrage din activitate.

singh

Duminică, la Hong Kong, va participa la cursa de 10 km și va fi ultimul său concurs oficial. Fauja Singh, care va împlini 102 ani la 1 aprilie, a declarat că nu este bolnav, dar concursurile au devenit prea dificile pentru vârsta sa. „Cred că trebuie să mă retrag când sunt încă în formă”, a spus cel supranumit “Tornada cu turban”, citat de presa internațională.

El nu va mai participa la competiţii, dar va continua să alerge pentru a avea grijă de sănătatea lui.

Singh, un britanic de origine indiană și religie sikh care cel mai adesea poartă un poartă un turban impunător, s-a apucat de alergare acum două decenii, după ce și-a pierdut soția și copilul. În cariera sa a alergat nouă maratoane, printre care cele de la Londra şi New York, pe primul terminîndu-l la vîrsta de 89 de ani.

Cel mai bun timp obținut a fost de 5 ore şi 40 de minute, realizat la vîrsta de 92 de ani.

Singh este considerat cel mai în vârstă maratonist din lume, dar recordul său nu poate fi omologat pentru că nu deţine un certificat de naştere. El s-a numărat printre purtătorii flăcării olimpice Atena și la Londra.

Un interviu foarte recent cu Fauja Singh poate fi citit aici.

Recordul de cea mai vârstnică femeie ce a terminat un maraton este deținut din martie 2011 de către americanca Gladys Burrill, care la 92 de ani a alergat în Honolulu, reușind să treacă linia de sosire după 9 ore și 53 de minute. O persoană extrem de activă toată viață – a fost pe rând pilot de avioane, alpinistă și călăreață, Gladys Burrill a alergat primul său maraton la vârsta de 86 de ani.

Comments

comments

Previous

Din nou, despre taxe

Next

Știri pe fugă

1 comment

  1. Sa punem un politist roman mai rotofei sa alerge pe langa acest batran de 102 ani si sa vedem scorul, cine este mai iute: indianul sau politistul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also