”O fi fost şi talentul la mijloc, însă am muncit enorm” (I)
Alergarea a marcat cîteva momente importante în viața Iulianei Stroescu. A redescoperit astfel bucuria de a face mișcare. A legat noi prietenii și, în plus, la un concurs s-a întîlnit cu viitorul soț. O fetiță înseamnă acum cam totul pentru ei. Alergarea e ca și viața. Continuă.
Copilăria. Pe fugă
”Am fost dintotdeauna o fire sportivă, chiar băiețoasă aş putea spune. Nu ştiu dacă la acest lucru au contribuit lipsa atracțiilor din ziua de azi – tablete, smartphone, tv etc – sau faptul că pe scara blocului unde locuiam erau foarte mulți băieți. Probabil amândouă.
Aşa că toată ziua eram afară, jucam diverse jocuri, prin copaci, iarna cu sania pe dealuri. La jocurile noastre „de-a prinselea” am descoperit că am viteză, căci tot îi prindeam pe băieți. O fi fost ceva nativ…
Am început să joc handbal prin clasa a treia şi am continuat până la 18 ani, când echipa noastră, L.P.S. Onești, a rămas încet-încet fără o parte din fete, care au plecat la facultate. Apoi a venit rândul meu să plec si am ajuns la Academia de Poliție. Am renunțat complet la activitățile sportive vreo zece ani, timp în care am mâncat complet nesănătos şi acumulat câteva kilograme în plus.
Prin 2013 ieşeam să mă plimb pe digul de la Lacul Morii, în Crângaşi (București) şi vedeam mereu oameni alergând. Mi s-a trezit brusc dorința de a face iar mişcare. Aşa că am încercat și eu să alerg. Zic „am încercat” pentru că prima dată nu am reuşit să alerg decât vreo 400m, ceea ce m-a pus subit pe gânduri. Eu, care făceam antrenamente de îmi ieșea sângele prin tălpi, nu mai puteam alerga!”
(Re)descoperirea
”Aşa că am renunțat brusc la fast food şi m-am pus pe mișcare. Alergam pe dig fără să ştiu exact distanțele. Pe la sfârşitul anului i-am descoperit pe cei de la ”Nike Running Club” și am început să particip la alergările lor din Herăstrău. Tot la ei am văzut pentru prima dată un ceas pentru alergare și imediat mi-am cumpărat și eu.
Am fost foarte dezamăgită când l-am folosit prima data. Aveam impresia că alerg mai mult, însă ceasul arăta doar trei km. M-am motivat să alerg mai mult însă timp de un an n-am depășit 5-6 km, de 4-5 ori pe săptămână.”
Rezultate
”Apoi a venit curiozitatea primului concurs, Crosul Pădurii în 2014, unde am câștigat proba de 10 km cu un fantastic (pentru mine, cel puțin) timp de 42min:26sec. Uitându-mă înapoi, realizez că a fost totuși o performanță. Apoi am participat în octombrie la primul concurs montan, Azuga Trail Race, unde am venit pe locul 2. Din nou o mare surpriză pentru mine, căci eu văzusem muntele doar în poze până atunci.
Următorul concurs a fost Băneasa Trail Run unde Cel de Sus a dorit să ajung la finish în acelasi timp cu Daniel Stroescu, soțul meu, relația noastră frumoasă începând atunci.
Cu ajutorul și sfaturile lui Daniel, dar mai ales cu antrenamentele concepute pentru mine de Radu Milea am progresat destul de repede.
O fi fost şi talentul la mijloc, însă am muncit enorm zi de zi, în condițiile în care mă trezeam în fiecare dimineață la 5 pentru a merge la serviciu.
Toate concursurile mele care au urmat au fost deosebite şi de la fiecare am amintiri plăcute. Cea mai frumoasă realizare este locul 2 la Salomon Ultra Trail Hungary, o cursă de 56 km. Experiența concursului nu a fost cea mai frumoasă: mult noroi, organizare deficitară. A fost cea mai lungă cursă a mea pe care am alergat-o însărcinată, fără să ştiu.” (va urma)
Acest interviu a apărut și în revista Alerg #38.