luni, noiembrie 25 2024

Cel mai bun maratonist român al momentului, Marius Ionescu, a împlinit astăzi 29 de ani. O bună ocazie de a îi spune ”La mulți ani” și multă baftă în continuare. Cum cele mai importante știri despre Piciu le puteți găsi în arhiva site-ului, am decis să scoatem de aici și un interviu acordat de el revistei Alerg, acum doi ani și mai bine.

pic01

Alerg.ro: Să vorbim de începuturile tale ca atlet? Cum ai descoperit alergarea?

Marius Ionescu: Sunt născut în Craiova și aici am făcut școala generală nr.19, în cartierul unde locuiesc, dar și liceul. Am învățat un an la liceul “Elena Cuza”, la clasa cu profil sportiv, apoi am făcut liceul sportiv “Petrache Trișcu“. Pot spune că am fost un copil cuminte, care nu a creat prea multe probleme părinților. Normal, cum eram doar băieți acasă, căci mai am doi frați, ne mai băteam între noi… dar nimic grav. (râde!)

Pe la sfârșitul clasei a 4-a am vrut să merg la fotbal, ca toți băieții. Însă, după ceva timp un coleg de serviciu al tatei a venit cu o propunere: să merg un timp la atletism pentru a face condiție fizică, apoi mă va duce el la un antrenor de fotbal pe care îl cunoștea. Colegul tatălui meu avea un băiat, cu vreo 7-8 ani mai mare decât mine, care făcea atletism. Și uite așa, cam din întâmplare, am ajuns pe la vârsta de 11 ani să practic atletism.

Alerg.ro: Știu că prietenii îți spun Piciu, un nume pe care l-ai primit în copilărie pentru că erai mai firav…

Marius Ionescu: Mi se spune așa de când m-am apucat de atletism, pentru că eram un copil slăbuț și scund. Între timp, cu toate că am crescut, tot slab am rămas. Mi-a rămas și porecla asta, dar nu m-a deranjat niciodată. Multă lume nu mă cunoaște după nume, dar când aude vorbindu-se de Piciu știe despre cine este vorba. (râde!)

Alerg.ro: Cariera oricărui sportiv e influențată și de antrenorii alături de care lucrează. Ce ai învățat de la aceștia?

Marius Ionescu: De când m-am apucat de atletism am același antrenor, pe domnul Cătălin Geapană. Îl consider ca pe un tată, fie numai pentru faptul că în ultimii zece ani am petrecut mai mult timp cu el decât cu familia. De la el am învățat că în viață poți reuși doar prin muncă și seriozitate.

Alerg.ro: Totuși te-ai antrenat și prin străinătate. Este o altă experiență?pic02

Marius Ionescu: Din anul 2008 am început să lucrez cu un manager olandez. Acesta mi-a oferit ocazia să mă pot antrena un timp în Olanda, apoi mi-a făcut legătura cu un grup de atleți din Anglia, alături de care m-am antrenat timp de două luni în 2009 și cu care mai mențin și azi legătura.

În țară eu mă antrenez singur, dar acolo am dat peste un grup de 5-6 sportivi, iar asta m-a ajutat destul de mult, pentru că împreună depășeam mai ușor momentele grele din timpul antrenamentelor. Și asta te ajută să crești în performanță.

Din câte am văzut, atleții din alte țări nu au așa de multe în plus, precum credem, doar că ei fac totul calculat și sunt mai relaxati decât noi. În plus, urmăresc un singur obiectiv, fără a fugi după doi iepuri așa cum facem noi de multe ori. Unii chiar și muncesc, pe lângă faptul că practică sport. Nici pentru ei viața nu e ușoară.

Alerg.ro: Cât și cum te pregătești pentru un concurs?

Marius Ionescu: Programul pentru o competiție este făcut de antrenorul meu, după care îl discutăm și ne hotărâm cum să îl punem în aplicare. Fiecare antrenor își cunoaște sportivul și știe capacitățile sale, pentru că nu toți sportivii se pot adapta la un anumit stil de antrenament.

După părerea mea, la proba de maraton totul ține de volum, de kilometrii alergați la antrenament. Cu cât ai mai multe alergări de peste 20-25 km cu atât este mai bine. Evident, nu trebuie nici să exagerezi. Eu, spre exemplu, ajung să fac peste 200 de kilometri pe săptămână, iar când se apropie perioada de concurs încep să scad volumul, pentru a fi odihnit.

Alerg.ro: Te antrenezi și la altitudine? Unde?

Marius Ionescu: Un program de antrenament la altitudine ar trebui făcut în fiecare an, cel puțin 21 de zile, pentru a avea eficiență. Eu mă pregătesc pe platoul Bucegilor, la Complexul Sportiv Piatra Arsă, care se află la 1950 m altitudine. Timpul de ședere acolo depinde de programul competițional pe care îl am, o lună, chiar și două. Iar acolo, în mare parte lucrez volum, mai exact alergări cât mai lungi.

(Iarna aceasta, Piciu a participat la un cantonament în Kenya, la centrul de pregătire de la Iten – n.e.)

Alerg.ro: Care sunt, în opinia ta, principalele calități ale lui Piciu? Dar defectele?

Marius Ionescu: Calitățile mele, ca om dar și ca sportive, cred că sunt ambiția, seriozitatea și sinceritatea. Iar despre defecte, nu prea știu ce să zic… fiecare om are defectele sale, mai mici sau mai mari.

Alerg.ro: Ce zici de recordul național la maraton? Te vezi capabil să îl dobori? Și, în context, crezi că se va alerga vreodată sub două ore la maraton?

Marius Ionescu: Daca nu mă înșel, recordul național este deținut de Andreica, cu circa 2h:12min (Cătălin Andreica a alergat în 1978, la campionatele europene, în 2h:12min:29.4sec – n.r).Eu sper ca în următorii doi ani să mă apropii cât mai mult de acest timp și, de ce nu, sa îl și întrec.
Sub două ore nu cred că se va alerga vreodată, iar cei care au alergat un maraton și știu despre ce este vorba, mi-ar da dreptate.

Comments

comments

Previous

Abonament 2014, revista ALERG

Next

Al Jazeera transmite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also