… și ce am învățat de aici, ar fi un titlu mai potrivit. Sau mai bine: câte am învățat. Acum, că și pun învățămintele pe hârtie (electronică), îmi dau seama că nici măcar nu știu cum să scriu în română: să fie aquathlon? Sau aquatlon? Sau poate acvatlon?
de Adrian Ber
Înainte de toate, ce este un aquatlon? Cică un aquatlonist este un triatlonist care a uitat că îi trebuie și bicicletă, așa că de la înot a trecut direct la alergare. În cazul subsemnatului, ciclismul nu a intrat pe lista pasiunilor, lista fiind ocupată de sporturi cât mai… minimaliste (sic!) din punct de vedere al echipamentului.
Așs că a trebuit să încerc conceptul de triatlon fără bicicletă = aquatlon. Și combinația nu a fost lipsită de emoții. De alergat, alergasem. La fel și cu înotul, deși nu de mult timp. Am început să înot anul trecut prin mai-iunie, ca să mai reduc din uzura de la alergare, dar nu și din intensitatea sau frecvența antrenamentelor. Și, pe lângă faptul că am redescoperit o pasiune din adolescență, la un alt nivel, am simțit și efectele benefice ca recuperare în urma alergării, sport pe care l-aș numi “de impact”.
Deci, am înotat, alergat, dar niciodată una imediat după alta. Mai alergam de la piscină spre casă, dar nu chiar imediat. Și nu e același lucru. De altfel, cel mai important moment într-un aquatlon, și învățătura numărul unu pe tura asta, este tranziția. Da, acel moment când ieși din piscină și trebuie să pornești direct în alergare. Piscina era acoperită și cu apă prea caldă pentru gustul meu, iar afară erau sub 10 grade.
Șocul termic nu a fost așa de mare cum mă așteptam, probabil pentru că eram deja încălzit de la efort. Nici schimbarea de respirație nu a fost o problemă. Doar că a durat mult prea mult ca să mă schimb.
În zona de tranziție, ieșisem primul de pe culoarul meu – evident mă înscrisesem pe cel mai lent din cele trei de concurs -, dar și așa am plecat la mai mult de 30 secunde după ultimul concurent. Se vede că nu mi-a fost dragă armata (Bine că n-am făcut-o ;)). Dar nu viteza a fost neapărat problema, ci lipsa echipamentului adecvat. Cred că cel mai bun ar fi un costum de triatlon, iar dacă ai niște ”papuci” pe care poți să îi folosești fără ciorapi și cu șireturi elastice care nu trebuiesc legate, cu atât mai bine. Arunci rapid pe tine un tricou și o căciulă dacă e prea frig și ești gata de drum. Dacă ar fi vorba de o cursă lungă, un ultraquatlon, de exemplu 10km înot și 100km de alergare, timpul de tranziție nu ar mai fi important. Ba din contră, l-ai savura ca pe o pauză binemeritată. Dar la o cursă scurtă ca aceasta – 1km înot și 10km alergare – situația e cu totul alta. Și fiecare minut e foarte greu de recuperat.
Era a doua cursă când alergam cu bluză de compresie. Îmi place – dacă e prea frig afară, bluza de compresie ține de cald, fiind o țesătură mai densă și în plus forțează un pic respirația abdominală. La partea negativă, cred că pe căldură, nu lasă corpul să respire atât de bine. Și evident, cum a fost cazul de față, a durat prea mult să o trag pe mine, mai ales că eram ud.
Trecând de faza de tranziție căreia deja i-am acordat două paragrafe și mai bine de 3-4 minute, alergarea a decurs bine și am recuperat câteva poziții. Deși îmi uitasem încălțările de alergare, papucii tip sport care îi aveam au fost suficienți de buni.
Înot 1km – 19min:34sec, tranziție + alergare 10km 45min:56sec. Iar pe total 1h:05min:30sec și un experiment nou, reușit, o plăcere pe care cu siguranță o voi mai încerca. De data aceasta a fost în Trowbridge, dar sper eu că în curând și în România.
foto: Alex Ciminian
Romanian
English
