miercuri, mai 1 2024

Sprintul, sau alergarea în viteză, este o disciplină care nu trebuie să lipsească din pregătirea unui alergător.

sp1

de Florin Popa*

Alergările de fond și semifond sunt superbe. Îți cureți creierul, omori stresul și picioarele, în timp ce îți întărești spiritul și voința. Majoritatea (de fapt cam 99,9%) concursurilor de alergare din România se desfășoară pe distanțe de peste 5 kilometri și o adevărată explozie de evenimente sportive se petrece la fiecare sfârșit de săptămână.

Ai de ales între trei sau patru curse, încât nici nu mai știi la care să te duci: la munte pe bolovani, la mare pe nisip, în oraș pe asfalt, în parc printre bicicliști, sau poate la un triatlon?  Ai zice că brusc poporul român vrea să recupereze zecile de ani de stat în fund pe trotuar spărgând semințe, exagerând acum, în faza asta, cu maratoanele.

Cumva, toată lumea se antrenează pentru maraton. Începi cu un cros amical în parc, faci o ștafetă la un semi, anul viitor îl faci de unul singur și uite așa în doi ani duci acasă medalia de finisher la 42 de kilometri. Asta este o realizare notabilă și fiecare cetățean ar trebui să aibă una atârnată de gât, cel puțin o data în viață.

SpÎnsă alergarea nu înseamnă doar maratoane. Dacă urmezi un program anonim de pe net, probabil că vei ajunge să termini distanța propusă de 10, 20, 30 sau 40 de kilometri, dar nu te poți numi alergător până nu bagi și niște sprinturi. De fapt, antrenandu-te strict pentru distanțe lungi, corpul tău va deveni o mașină de anduranță, incapabilă să accelereze chiar și la vale. Și asta nu o zic eu, ci Mama Natură care funcționează după regula „Use it or lose it”.

Prin urmare, dacă timpul tău de maraton este unul de care ești mândru, dar nu reușești să țâșnești 30 de metri pentru a prinde ușile deschise la metrou, atunci cu regret te anunț că ești un… semi-alergător.

Ce-i drept, nu le poți avea pe amândouă la un nivel înalt de performanță, pentru că nu te lasă aceeași Mamă Natură pomenită mai devreme. Însă dacă nu intenționezi să ajungi un atlet profesionist, poți să stai cu picioarele în ambele bărci și, per total, vei fi mai câștigat. Și nu pentru că prinzi metroul, ci pentru că sprinturile modifică metabolismul astfel încât corpului tău i se întâmplă numai lucruri bune.

Pe scurt, și fără a transforma acesta recenzie într-un tratat de fiziologie, poți conta pe o explozie a hormonilor în corp (legal), pe o îmbunătățire a sistemelor cardio-vascular și respirator, pe mușchi mai mari și… cel mai bine uită-te la curse de 100, 200 sau 400 de metri și vei vedea cum arată fetele și băieții care practică aceste discipline.

Din păcate, literatura de specialitate este destul de săracă în comparație cu cea dedicată antrenamentelor pe distanțe lungi (asta nu trebuie să te facă să te lași pagubaș) dar din fericire, câțiva antrenori au găsit timpul necesar să scrie cărți dedicate disciplinei sprinturilor.

Una dintre ele, „Sprinting – training, tehniques and improving performance”, constituie un start bun pentru cei care simt că au nevoie de mai multă viteză în viața lor, un abecedar care te ia de la 0 și te duce la prima ta competiție de 100 m plat.  Nu vei ajunge un al doilea Bolt, dar cel puțin vei avea idee despre ce ai de făcut când ești pe pista de tartan.

De la cum să-ți identifici piciorul de viteză și piciorul de forță (pentru a ști cum să te poziționezi în blocurile de start) până la eterna dilemă a potențialului de modificare a fibrelor rapide în lente și viceversa, cartea oferă răspunsuri la întrebări pe care mulți alergători nici nu și le pun.

În plus, este plină de programe de antrenament pentru toate probele de viteză, strecurate printre regulile concursurilor, nutriție, istorie, recuperare după accidentări, programe de forță și multe alte ponturi pe care nu le poți afla descărcând gratuit o schemă de antrenament de pe internet.

Prin urmare: citește, învață, aleargă!

* Florin Popa este antrenor de fitness și alergăƒtor recreațional

Cartea „Sprinting – training, tehniques and improving performance ” de Chris Husbands este disponibilă în România în limba engleză, prin www.books-express.ro și costă 91,40 lei. Până la 31 iulie 2014, cititorii Alerg.ro beneficiază de 20% discount atât la achiziționarea cărților dorite cât și la restul de produse oferite de Books Express (agende, filme, jucării, cadouri). Pe www.books-express.ro alegeți produsele dorite și urmați pașii normali pentru o comandă. Pentru aplicarea reducerii introduceți codul ALERGEXIST pe pagina Coș Cumpărături, în câmpul Cod reducere.  

Comments

comments

Previous

The Color Run merge la mare*

Next

Știri pe scurt. Punct și de la capăt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also