Cît de mult pot costa pantofii de alergare
Este probabil printre cele mai scumpe încălțări comercializate vreodată. Modelul Zoom Vaporfly Elite de la Nike a ajuns să se vîndă cu prețuri din patru cifre, în dolari.
Cînd anul trecut compania Nike anunța că a lansat trei noi modele de pantofi rapizi, dintre care unul pentru profesioniști, remarcam că se constată o schimbare de paradigmă în ce privește încălțările de alergare, noua mantră părînd să fie „sub 2h”. Adică s-au creat modele ultra-ușoare și ultra-rapide pentru alergătorii de elită (în primul rînd pentru cei care încearcă să spargă bariera de 2 ore la maraton), însoțite simultan de modele – cu aproape aceleași calități – pentru publicul larg.
Modelul Zoom Vaporfly Elite de la Nike, destinat profesioniștilor, nu a fost comercializat oficial pînă acum, el fiind oferit doar în cantități limitate (99 de perechi), cu ocazii speciale, la un preț de 500 de euro. Ce are specific acest model – și controversat în același timp – este introducerea în talpă a unei plăci de carbon, pe întreaga sa lungime, ceea ce ar da o propulsie și implicit un mai bun retur de energie la aterizare.
Acum însă, relatează Running Magazine, pe e-bay se găsesc de vînzare mai multe perechi Elite la prețuri cuprinse între 1.100 și 2.340 dolari. Ceea ce face ca modelul să fie unul dintre cel mai scumpe din istorie.
O variantă a Zoom Vaporfly Elite, modelul Zoom Vaporfly 4%, este disponibil pentru publicul larg la un preț de 330 dolari, dar este foarte greu de găsit din cauza cererii foarte mari. Acest din urmă model, marketat pe ideea că îmbunătățește performanțele în medie cu patru procente, nu diferă foarte mult de modelul pentru profesioniști, lipsindu-i doar ”ciorapul” care îmbracă glezna și întăritura superioară, făcută dintr-un material special. Altfel, materialele de fabricație și culorile sunt identice, plus placa de carbon din talpă.
În fine, cei mai puțin pretențioși se pot mulțumi și cu ultima variantă a pantofilor Nike, modelul Nike Zoom Fly, care are diferit doar spuma din care este făcută talpa. În rest, calitățile de bază sunt aceleași: materiale de fabricație moale şi rezistente care își propun să asigure o cît mai bună stabilitate. Deși nu e extrem de arătos, modelul marșează tot pe ideea de protecție în zona călcîiului, fiind în primul rînd gîndit pentru antrenamente (e puțin mai greu).
Modelul Nike Zoom Fly se poate achiziționa la prețuri de pînă în 150 de euro de pe site-ul Running Warehouse
PS – Toate considerațiile de mai sus au fost făcute exclusiv pe baza informațiilor companiilor producătoare