luni, noiembrie 25 2024

Așadar, daci, noaptea, campioni montani sau balcanici, triatloane. Adică s-a alergat destul de mult, bine și variat

ruun
Alergare montană

* Sâmbătă 23 august s-au desfășurat, la Vatra Dornei, Campionatele naționale de alergare montană. Au participat 70 de atleți, dintre care 29 de fete, reprezentând 20 de cluburi sportive. Competiția nu a prilejuit surprize majore, la băieți câștigând în mod scontat Ionuț Zincă. El a fost urmat de către Gyorgy Szabolcs și Marcel Laza. La fete s-a impus Denisa Dragomir, podiumul fiind completat de către Adela Bălțoi și Alina Nițuleasa. Seniorii au alergat pe o distanță de 14 km. Pe echipe, cele mai bune cluburi au fost CSU Galați, la fete, și respectiv CSM Cluj, la băieți.

Atletism veterani

* De vineri, 22 august, la Izmir în Turcia au început Campionatele europene de atletism veterani. Competiția, aflată la a 19-a ediție, se va încheia pe 31 august. Selecționata României cuprinde 26 de atleți, care vor lua parte la 78 de probe. Atleții români au câștigat deja primele medalii, inclusiv de aur, însă vom reveni cu un articol complet. Până atunci, rezultatele pe probe pot fi consultate aici.

Maratoane montane

* La Sarmizegetusa Regia, locul pe care se află ruinele străvechii capitale a dacilor, a fost punctul final al primei ediții a Maratonului Dacilor. Traseul competiției a mai trecut și pe la alte două foste cetăți dacice, Costești-Cetățuie și Costești-Blidaru. Cursa cea mai lungă, de maraton, (45 km, 1900 metri diferență de nivel pozitivă) a fost câștigată de Lazăr Sângeorzan (4h:47min:30sec) și, respectiv de Maria Ioana Matican (6h:35min:52sec). Proba de semimaraton (23 km, 1100 metri diferență de nivel pozitivă) a fost câștigată, la feminin, de Didina Manole – 2h:58min:10sec și de Andrei Cosmin Coca – 2h:25min:36sec, la masculin. Rezultatele complete sunt disponibile aici.

* Acum, mai multe competiții ale căror rezultate nu sunt disponibile pe moment. A patra ediție a Maratonului Mureș-Olt a avut loc pe 23 august, în zona Izvorul Mureșului. Concursul a avut două probe, maraton (42,6km, 2300m D+) și cros (13,7km, 650m D+).

În aceeași zi, dar noaptea, a avut loc a treia ediție a Iorgovanu Night Run, concurs de semi-maraton nocturn, desfăşurat pe un traseu în masivul Piule-Iorgovanu din Munţii Retezat. Lungimea traseului a fost de 15 km și a inclus în proporţie de 80% cărări montane, porţiuni de pădure, gol alpin, mici porţiuni de grohotiş.

Tot pe 23 august, dar în altă zonă din Carpați, s-a desfășurat prima ediției a competiției de alergare montană Șureanu Mountain Race. Traseul a avut o lungime de 8 kilometri, cu 350m D+.

Triatlon

Două competiții sportive de acest gen au avut loc în acest week-end, ambele nefiind incluse în calendarul competițional oficial. Mai întâi, pe 23 august, la Marea Neagră, în stațiunea Olimp, a avut loc a doua ediție a No Stress Triatlon. Rezultatele sunt disponibile aici. În aceeași zi, în Florești (lângă Cluj), a debutat Triatlon Florești. Mai multe informații despre competiție, aici.

Comments

comments

Previous

Hai la Triatlon Challenge Mamaia! (P)

Next

Sportivii, favoriții zeilor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also