luni, noiembrie 25 2024

Întotdeauna am crezut că alergarea are ceva mistic în ea. Este ceva ascuns, ceva tainic, ceva dincolo de sine în tot acest efort, doar aparent fizic, dar care este în cele din urmă o modalitate de a te cunoște mai bine pe tine însuți.

Cartea “Ironman. Drumul meu spre împlinire“ de Tudor Buțu mi-a confirmat încă o dată acest lucru.

Volumul este o mărturie sinceră și emoționantă, lipsită de artificii sau adjective inutile, care – doar aparent – vorbește despre drumul autorului (pe care mă bucur să îl consider și prieten) de la nivelul de simplu pasionat de mișcare până la acela de finisher al unei competiții de IronMan. Scurtă paranteză, pentru cine nu știe: în această cursă se înoată 3.8 km, se merge pe bicicletă 180 km și se încheie cu un maraton, adică alergare 42 de km.

Revenind… Drumul parcurs de Tudor Buțu nu e unul în care urmărește stahanovist atingerea unor performanțe fizice, ci unul ghidat de împlinirea senină a unui vis, a unui ideal ce pare imposibil la început. Iar frumos în toate acestea e faptul că asta se petrece sub semnul iubirii și al prieteniei.

Căci Tudor iubește muntele, iubește alergarea, iubește să meargă pe bicicletă sau să înoate (evident, toate în măsuri diferite) dar în același timp se bucură de prieteni, se bucură să privească oamenii din jur, să admire peisaje, să descopere sensuri.

Drumul său e ciclic și stă totodată sub semnul unor întâmplări care la prima vedere par coincidențe, dar care sunt mai curând semne ale destinului. În 1994 descoperă muntele, într-o expediție alături de tatăl său și de un prieten, în timpul căreia au parcurs cu toții creasta Făgărașului. Dar tot atunci, pe munte, și aparent întâmplător, se întâlnește cu Lucian Clinciu, un om care ulterior avea să joace un rol important în viața sa.

O spune chiar Tudor Buțu în carte: “Astfel, mai presus de a cunoaşte muntele este treapta la care ajungi să îl simţi, să îl percepi ca pe o Fiinţă Vie, să-i simţi chemarea sau dimpotrivă, să-i simţi refuzul. Eu i-am urmat chemarea şi muntele mi-a dăruit condiţiile prielnice şi şansa de a mă iniţia în tainele lui, şi nu în ultimul rând, muntele mi-a dăruit şansa de a-l cunoaşte pe unul dintre prietenii săi care, mai apoi, avea să îmi devină şi mie prieten”.

Urmează alte descoperiri (aparent) exterioare, dar care devin curând descoperiri de sine: triatlonul (la primul, este descalificat, dar continuă și termină cursa la o oră după festivitatea de premiere), alergarea montană, fiecare dintre acestea fiind intermediate de Lucian Clinciu, în calitatea sa de organizator al competițiilor.

La unul dintre aceste concursuri aude (aparent) întâmplător despre IronMan și începe să își dorească să termine această competiție extremă. Nu prea crede că e în stare, dar visează. Face așadar primul pas necesar: să visezi.

Următorii vin de la sine. Iar Tudor Buțu e un ardelean sadea, așa că o ia încet, face totul temeinic: începe să se antreneze cu metodă, este tot mai atent la alimentație, respectă la minut programul de odihnă și, nu în ultimul rând, își programează cursele, riguros și în crescendo, fără să forțeze.

Aleargă, treptat, semi-maraton, maratoane, curse montane, triatloane. Iar pe 7 august 2011, la Regensburg, în Germania, visul lui capătă contur clar: termină o cursă de IronMan, în 13 ore și 14 minute. Iata cum își descrie senzațiile de după competiție: “Stau întins pe un pat, închid ochii şi simt cum o lacrimă îmi udă obrazul, mă cuprinde un sentiment de împlinire, de satisfacţie nemăsurată că de astăzi Ironman nu mai este un vis, ci o amintire”.

Drumul lui spre împlinire – presărat cu impresii și multe întâlniri cu prieteni, pe care le puteți afla din carte – pare (aparent) să se fi încheiat. Dar nu este deloc așa.

Pentru că drumul lui Tudor se închide ciclic… pentru a continua.

E ciclic pentru că în final povestește despre o tură la munte, tot prin locurile unde pornise la drum, în 1994. Acum, 17 ani mai târziu, aleargă pur și simplu pe acolo, se antrenează. Are însă parte de un moment de beatitudine: “Trăiesc o stare de totală mulţumire, nu mă gândesc la nimic, nici nu mai ştiu cine sunt şi unde sunt, am senzaţia că întreaga natură din jurul meu constituie o prelungire a corpului meu. Trăiesc în prezent, nu mai există trecut, nu mai există viitor. Sunt în întregime aici şi acum. Acest moment este totul. Acum este singurul timp, şi aici este singurul spaţiu. Mă simt atât de aproape de cer încât simt cum vântul care bate din faţă şi respiraţia mea se contopesc de parcă ar fi un singur element”.

Înțelege că pe drumul său a descoperit nu doar noi peisaje, noi oameni și întâmplări, nu a realizat pur și simplu performanțe sportive ci a reușit să găsească “noi peisaje interioare“, ale propriei ființe.

Află acum și răspunsul la întrebarea “de ce alergi?“. E un răspuns simplu: “Alerg pentru pace. Pentru pacea mea interioară!“

Cartea “IronMan. Drumul meu spre împlinire“ de Tudor Buțu va fi lansată oficial sâmbătă 28 ianuarie, ora 19:00, la Daimon Wellnes Club din București. Volumul va putea fi găsit și la semi-maratonul Gerar, a doua zi.
Fondurile obținute din vânzarea cărții vor fi donate către Așezământul Social pentru copii și mame fără adăpost “Sf. Arhangheli Mihail și Gavril“.

Comments

comments

Previous

De la Pol la Pol

Next

Gerar, Osaka. 2012

5 comments

  1. dupa aceste doua prezentari, cartea se va putea gasi pentru cumparat si in alte locuri? librarie sau comanda online?

  2. Pentru moment, cartea se va gasi la principalele concursuri de alergare sau triatlon din Romania. Poate fi insa si comandata online, daca scrieti autorului pe adresa de pe blogul sau: http://btudor.blogspot.com (vedeti „contact” pe coloana din dreapta, jos)

  3. Scuza-ma, poti sa verifici linku’? Ca pe mine m-a dus intr-o zona destul de interesanta, chiar pare pentru iron-man. Steel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also