Dacă în ce priveşte alergarea montană fiecare cursă e, în principiu, deosebită datorită munţilor care o găzduiesc (toţi munţii sunt minunaţi!) şi pentru a lua startul acolo eşti dispus să parcurgi distanţe foarte mari, pentru alergările de şosea pasiunea pentru alergare şi natură nu sunt suficiente. Atât organizatorul, cât şi alergătorul trebuie să mai caute în cutia cu motivaţii.
Semimaratonul Virşlilor a sunat încă de la început puţin altfel. Eram gata să testez acest soi neştiut (în părţile noastre) de cârnaţi. Îmi doream să ajung la Deva (fără un motiv anume). Nu-i bai, luasem eu de câteva ori direcţia Deva, uitând să fac dreapta spre Alba Iulia, la celebra intersecţie din Sebeş.
Startul de la Castelul Corvinilor şi accesul gratuit la diferite puncte turistice au fost alte motive de luat în seamă. După o cursă de semimaraton cu siguranţă urma să am energia necesară de a mă transforma în turist. Pe parcurs a mai apărut un motiv: o nuntă în zonă (la Cugir). Sau poate Semimaratonul Virşlilor a fost motivul pentru care am acceptat invitaţia la nuntă. Ambele părţi au avut de câştigat. Eu fiind a 3-a. Păi da, turcu’ plăteşte, vorba ‘ceea.
La Deva am avut nişte gazde extraordinare (Simona, Noro, Ştefi, Bogdan şi bunica). Am trişat puţin în pofta noastră de cârnaţi; am avut parte de o “Virşli Party”. Atmosfera de petrecere din oraş (ocazionată de Zilele Devei) ne-a dat un plus de energie. În dimineaţa concursului autocarul ne-a lăsat la poalele Castelului, urmând ca fiecare să alerge mai tare sau mai încet, în funcţie de cât de mare era pofta de virşli.
Nu pot spune că am vizitat castelul, dar consemnez faptul că am fost acolo şi am avut onoarea să iau startul într-un semimaraton dintr-o asemenea locaţie (spre deosebire de Maratonul Transilvania, spre exemplu, unde startul se dădea de lângă un onorabil semn de “Cedează trecerea”, pe o stradă oarecare).
De data asta nu am ratat startul, ceea ce mi-a permis să apar şi în poza de grup a Ro Club Maraton. Dar am plecat de la jumătatea plutonului, destul de încet. Uşor-uşor am mărit ritmul, salutând toţi cunoscuţii din mers; unii s-au obişnuit deja. “Da’ tu tot timpu’ vii din spate” a concluzionat Ioana Mica, una dintre cele mai bune alergătoare montane de pe la noi. Schimbările de direcţie din Hunedoara mi-au plăcut foarte mult.
Alergarea pe şoseaua naţională a fost un bun prilej de concentrare pe cursă, dar şi de a-mi relaxa privirea cu peisajul din jur. Nu-mi venea să cred că aveam un sens de mers doar pentru noi, semimaratoniştii. Schimbările de direcţie au fost foarte bine semnalizate (prin oameni sau săgeţi). Trecerea printr-un sat a animat mult atmosfera. Localnicii ieşiţi la porţi încurajau alergătorii aşa cum nu am mai văzut vreodată la o cursă de şosea. De lăudat şi de învăţat din exemplul lor!
Numai că semimaratonul dintre Hunedora şi Deva nu s-a alergat numai pe asfalt. Brusc ne-am ”teleportat” către o cursă de trail-running în încălţări de asfalt. Circa 3 km am alergat pe un drum cu mult noroi, pe care peticele sau marginile de iarbă au fost la mare căutare, în timp ce admiram peisajul. Zona de dealuri cu al său pământ care zbura în toate părţile (de pe tălpi) a fost chiar interesantă, dar nu credeam că voi fi nevoit să alerg aşa încet. Cel puţin noi nu ne-am poticnit ca mașinile și nici nu ne-am rupt ceva, cum au păţit bicicletele.
Pe ultima coborâre chiar am prins viteză, iar starea generală era fantastică. 1h:02min la Km 15. Nu putea fi adevărat. Oraşul se trezise. Cetăţenii puţin nedumeriţi ne-au lăsat totuşi să ne vedem de treabă. O noua serie de viraje, abordate în viteză.
Zona de finish mi-a plăcut, dar marea dezamăgire a fost că nu am sosit pe stadionul din Deva (aşa ştiam eu că se va întâmpla).
În ciuda celor circa 500 metri lipsă pentru ca distanța să fie una clasică de 21,095 km, eu consider că am făcut PB (1h:26min:48sec), ţinând cont de diferenţa de nivel. Poate că aşa ne-am răzbunat pentru cei 500 metri în plus de la semimaratonul Bucureşti. Locul 11 din 134 de participanţi care au terminat cursa. După finish îmi venea să reiau traseul în sens invers. Dar la Hunedoara nu cred că mă aşteptau virşli.
Premierea s-a facut în bani pentru primii trei la Open (feminin şi masculin), respectiv diplome şi medalii pentru primele 3 locuri la categoriile de vârstă. Mulţumiri speciale au fost aduse Ro Club Maraton pentru sprijinul acordat şi pentru prezenţa numeroasă în rândul participanţilor.
PS – Am dedicat această cursa Ştefaniei (Dumnezeu ştie suferinţa ei şi o va ajuta să fie mai bine).
Romanian
English
1 comment