Nu o dată am fost întrebat la ce mă gîndesc în timp ce alerg. Pentru cineva din afară pare greu de înţeles cum poţi petrece cîteva ore bune cu tine însuţi (eu am ajuns chiar la aproape opt) fără să te plictiseşti. Mie în schimb mi se pare foarte simplu, natural.
Din experienţă pot spune că, de obicei, în timp ce alerg un maraton mintea mea urmează nişte etape obligatorii: la începutul cursei sunt foarte concentrat, încerc să fiu atent la micile detalii legate de echipament, la tactica de alergare, obiectivul propus etc.
Apoi urmează o destul de lungă perioadă în care, deşi rămîn concentrat, trag cu „coada ochiului” în jur, mă uit la peisaj, schimb o vorbă-două (dacă am cu cine), adică încerc să îmi ţin mintea ocupată.
În cele din urmă, se instaurează o stare de seninătate, mintea se goleşte efectiv de orice reziduu, nu mai simt nevoia să mă gîndesc la ceva anume. Oarecum mă detaşez de mine însumi, parcă devin martor la efortul propriului corp, care se mişcă ritmic.
Un articol din cotidianul The Guardian propune cîteva jocuri ale minţii pentru a evita monotonia în timp ce te plimbi pentru o oră. O să preiau de aici nişte principii generale, care cred că pot fi utile şi în timp ce alergi.
Astfel, după încălzirea obligatorie ai grijă să nu fie ceva care să te jeneze ulterior (ex: încălţările nu sunt bine strînse sau cheile din buzunar produc un zgomot deranjant).
O anagramă îţi poate ţine mintea ocupată ceva vreme: alege un cuvînt din dicţionar şi poţi crea cîte anagrame iţi doreşti. Atenţie însă ca să nu ajungi la soluţii prea complicate. Poţi, de asemenea, să îţi numeri paşii în timp ce alergi, însă trebuie să ştii că cu greu poţi ajunge pînă la 500. De aceea, numără mai puţin (să zicem, pînă la 100), apoi fă o rupere de ritm, înainte de a relua numărătoarea. Uneori îmi place să mă poziţionez la o mică distanţă în spatele unui alergător şi să mă menţin în trena lui. Îl urmez fără să mai fiu atent la nimic altceva.
Voi ce „trucuri” aveţi pentru a vă menţine mintea ocupată (ba aş zice trează) în timp ce alergaţi?
Oricum, preluînd ideea din articolul menţionat, să ştiţi că mulţi gînditori importanţi aveau obiceiul să se plimbe prin oraş în timp ce îşi concepeau teoriile.
Romanian
English
interesant subiect,
daca e vorba de alergare de placere e simplu: la inceput fabulez diverse scenarii legate de ziua care a trecut si de zilele urmatoare; dupa vreo 20-30 de minute deja termin subiectul :-p si incet-incet am si eu momente de liniste (excluzand muzica din casti) 😀
la concursuri am 3 lucruri care ma preocupa: admir traseul, ma tot „joc” cu alti alergatori … ori alerg putin in spatele sau in lateralul cuiva si incerc sa alerg exact in acelasi ritm cu el .. sau imi stabilesc sa il ajung pe unul din alergatorii din fata … in sfarsit, in spatiile libere fac calcule cu timpii intermediari (cu ce ritm/pace mediu am alergat, scad sau cresc in pace, daca sa il mentin, estimez cat mai am pana la urmatorul km )
De multa vreme incerc eu, Gabi, sa vad ce este de fapt in mintea ta :). Acum, am aflat putin-putin. Merci
Salut,
Parafrazand un intelept al momentului, iarna nu-i ca vara si plimbatul nu-i ca alergatul. Se poate ca multe idei sa fi rasarit in capetele destepte, in timpul plimbarilor melancolice prin natura, cand organismul relaxat functioneaza la parametrii din proiect.
Dar in timpul alergatului, cand aproape tot sangele este folosit de picioare, iar la creier ajung doar cateva picaturi si alea cu oxigenul consumat, tu ma pui sa fac anagrame?
Ai auzit vreodata, in toata istoria artei si stiintei omenesti, vreun geniu, declarand ziaristilor: „Ideea primelor acorduri din Simfonia a V-a, acele batai in usa prin care Destinul isi anunta Sosirea, mi-a venit in minte pe ultimii doi Km ai Maratonului Viena-1807, cand simteam Moartea foarte aproape de mine…”.
Sau „ …ideea transformarii si evolutiei speciilor s-a dezvoltat in capul meu pe parcursul Maratonului Londra-1830, cand plecasem la start ca un cerb tanar, si incheiasem cursa obosit si cu capul in pamant, ca o gloaba batrana…”
Asa ca, pentru a nu ne plictisi atatea ore in compania propriei persoane, cum asa de frumos ai spus, nu trebuie sa folosim metodele invechite ale lenesilor plimbareti din parcuri, ci trebuie sa gasim metode noi, specifice efortului violent al alergarii, cum ar fi cantece razboinice, injuraturi si branciuri puternice date colegilor de trafic.
Mie imi fuge gandul:). Si apoi eu dupa el.
Hehehe, amuzant spus. Si reusesti vreodata sa fugi ca gandul?
Ah, Grizon, daca nu te-as cunoaste…. Desigur, ai dreptate ca in timpul alergarii nu poti sa ai un flux al gindirii (cu minunate idei, implicit) precum in timpul unei plimbari agale. Desi, sa stii, mie imi vin multe idei in timp ce alerg la un ritm mai scazut.
Cit de metodele noi propuse, intai sa vad ca le aplici si apoi mai stam de vorba… daca vei mai avea picioarele intregi 🙂