Cit sport si cita politica?
Duminica, un politician german, Hans-Gert Pottering, care e si presedintele Parlamentului European, a apreciat intr-un articol publicat de cotidianul Bild ca „dragostea pentru sport nu e o scuza pentru a se ignora chestiuni legate de drepturile omului”.
„As vrea sa ii incurajez pe sportivi – barbati si femei – sa priveasca lucrurile asa cum sunt si sa nu intoarca spatele (realitatii – n.m). Fiecare atlet poate, in felul sau, sa dea un semnal. Este de datoria noastra sa nu-i uitam pe oamenii din Tibet care lupta pentru supravietuirea lor culturala”, a spus presedintele legislativului european.
Apelul lui Pottering readuce in discutie legitimitatea (sau nu?) implicarii spiritului olimpic in politica. La origine, olimpismul tocmai asta insemna: un moment in care armele trebuiau sa taca, o perioada de timp in care razboaiele incetau iar competitia era doar una a confruntarii sportive.
Comitetul International Olimpic a anuntat deja ca va expulza toti sportivii care vor purta insemne pro-Tibet Este acceptata doar exprimarea in public a optiunilor politice, nu insa si propaganda.
Relatia politica-olimpism este una lunga si, adesea, complicata. Momentele cele mai importante inseamna si Berlin 1936, cind Hitler a vrut sa demonstreze suprematia rasei ariene in sport, fie Munchen 1972, cind mai multi sportivi israelieni au fost ucisi in campusul olimpic, fie Moscova 1980 sau Los Angeles 1984 cind jocurile au fost boicotate pe criterii ideologice.
Cred ca intre politica si sport exista o incompatibilitate funciara. Iar acest lucru ar trebui respectat de catre toate partile aflate in discutie. Implicarea sportului in politica ar trebui sa se faca doar la nivel simbolic. „Victoria” necunoscutului Jesse Owens, un negru din Alabama, asupra lui Adolf Hitler mi se pare cel mai bun exemplu in acest sens.
In 1936, Owens a cistigat patru medalii de aur in probele de alergare (100m, 200m, stafeta 4x100m) si saritura in lungime. Pina la victoria sa, Hitler a tinut sa ii felicite pe toti sportivii cistigatori. Apoi a refuzat sa o mai faca.
Un sportiv de culoare a reusit atunci sa dovedeasca ca toti oamenii sunt egali si ca nicio rasa nu e superioara alteia. Restul e politica.