Știri pe scurt
S-a alergat mai puțin la acest sfârșit de săptămână și asta numai pentru că a fost Paștele ortodox. De aceea, cele mai multe dintre știrile de acum se vor referi la competiții care au avut loc în afara României.
- O să începem însă prin a consemna singurul concurs intern, respectiv a doua ediție a Maratonul Siretului (Al celor două lacuri). Evenimentul a fost organizat de către Ilie Roșu și a păstrat, ca de obicei, toate elementele competițiilor organizate de către acesta: un număr redus de participanți, oferirea unei ”tente istorice” a evenimentului, implicarea oamenilor și a copiilor din zonă, mult entuziasm. Multe au fost și probele de alergare: 15 km, semimaraton (21 km), 30 km, maraton (42,195 km), ștafetă copii 42X1km. Primii în proba de maraton au fost Mircea Batog (3h:37min:25sec), la masculin și Livia Szigyarto, la feminin
- Un rezultat bun a obținut Ciprian Bălănescu în cadrul Cupei Europene de Duatlon, care au avut loc pe 12 aprilie, la Horst aan de Maas în Olanda. Participând în proba scurtă a duatlonului (alergare 5 km, bicicletă – 20 km și din nou alergare – 2,5km) Bălănescu a făcut o cursă extrem de curajoasă și s-a clasat în final pe locul 7. Ciprian Bălănescu a pornit foarte tare în proba de alergare, (cu 14min:06 pe 5km, fiind la acel moment între primii 3), a menținut un tempo ridicat și la bicicletă, a schimbat repede în punctele de tranziție, însă a fost depășit de câțiva concurenți pe ultima sută ai celei de a doua probe de alergare (7min:50sec – 2.5km). Este, oricum, cel mai bun rezultat obținut de un sportiv român în această probă și la acest nivel. Rezultatele complete sunt disponibile aici.
- Toți cei patru români care au participat la ediția din acest an a Marathon des Sables au încheiat cu bine acest concurs de anduranță desfășurat în Sahara (5-11 aprilie). Paul Dicu (pentru a cincea oară), Andrei Gligor, Marian Vasile și Cristian Crăiță au parcurs cu bine cei 250 de kilometri de dune, creste muntoase, ueduri și grohotisuri ai ultramaratonului. Cea mai lungă etapă a măsurat 92km, concurenții având la dispoziție două zile și o noapte pentru a ajunge la sosire. A fost cea mai lungă etapă din istoria de 30 de ani a cursei.
- Niciun alergător român nu a participat la ediția din acest an a Campionatelor Mondiale de 24h de la Torino, din motive pe care le vom detalia în continuare. Însă, trebuie spusă că s-a alergat destul de tare, câștigători fiind americanca Nagy Katalin, care a parcurs 244,495 km și, respectiv, germanul Florian Reus, care a alergat 263,899 km în cele 24 de ore regulamentare. Rezultatele complete la feminin sunt aici, iar la masculin aici. Pentru prima dată, România ar fi avut șansa să fie reprezentată de o echipă la aceste Campionate Mondiale. Doi alergători români ce trăiesc în Statele Unite, Andrei Nana și Andrei Belitu au contactat Federația Română de Atletism cu propunerea de a contribui la organizarea unei echipe naționale, din care să facă și ei parte. Cei doi, care au o bună experiență internațională, se angajau să acopere costurile aferente, să contribuie la programul de antrenament, să procure echipament. La început, FRA (reprezentată în discuții de Traian Badea) s-a arătat interesată de propunere, oferindu-se să medieze în relația cu federația internațională de resort – International Association of Ultrarunners. România este membră IAU, FRA nu ar fi fost nevoită să angajeze cheltuieli, însă – inexplicabil – orice dialog pe subiectul creării unei echipe naționale a încetat brusc la un moment dat, fiind ulterior depășit termenul limită de înscriere a echipei.
Foto: Hope Phellan
Ciprian Bălănescu trebuie să câștige și în competițiile internaționale. Mult succes!
Cred ca daca ar participa la mai multe competitii internationale si daca ar cistiga experienta sansele lui ar creste foarte mult. Anul acesta are programate mai multe participari la nivel inalt, sper sa aiba rezultate cit mai bune.