joi, aprilie 18 2024

Anul acesta va împlini 24 de ani. Este campioană națională la maraton, semimaraton, campioană internațională a României la 3000 metri obstacole, campioană balcanică de cros la individual și cu echipa. A doua parte a unui interviu cu Liliana Danci.

l1

Alerg: Cum te pregătești pentru o cursă? Mă refer mai ales la pregătirea psihică, dar și la strategia de cursă.

Liliana Danci: Practic, pregătirea psihică pentru cursele importante o fac zilnic la antrenamente, cu ajutorul antrenorilor și colegilor mei. Îmi cunosc calendarul competițional cu multe luni înainte. Nu am un psiholog, probabil e un neajuns, dar sunt puternică și doresc să înving orice obstacol. În plus, am o relație foarte bună cu antrenorii. Strategia de cursă o stabilește în cea mai mare proporție antrenorul, care își asumă responsabilitatea, în special la nereușite. Sunt și din acestea… În plus, pot schimba strategia și în funcție de situațiile concrete, în funcție de adversarii alături de care alerg. La concursurile comerciale, mai ușoare, mă adaptez din mers.

Tot în ce privește pregătirea pentru o cursă aș include și atenția acordată echipamentului. Dincolo de echipamentul obișnuit folosesc și produse de compresie, de la Compressport, care mă ajută foarte mult, fie la antrenament, fie la refacerea de după.

Alerg: Care sunt obiectivele tale sportive pe termen scurt și lung?

Liliana Danci: Pe termen scurt, sper să particip la Campionatul mondial de semimaraton, care se va desfășura pe 29 martie la Copenhaga. Aș vrea să particip atât individual cât și cu echipa, eu fiind campioană națională la această probă în anul 2013.
Bineînțeles, pe termen mediu îmi doresc să particip și la campionatul similar la maraton și să mă clasez în primele 12, sper să reușesc.  Nu în ultimul rând, sper să alerg la Jocurile Olimpice într-una din aceste probe, fie la Rio de Janeiro (2016), fie la Tokyo (2020).

Alerg: Ce înseamnă pentru tine alergarea și, nu în ultimul rând, care sunt cele mai importante lecții de viață învățate de la sport?

Liliana Danci: După cum am mai spus, alergarea e stilul meu de viață. Ce poate fi mai frumos decât să alergi în natură, să respire aerul curat al traseelor de munte, să privești cu admirație și respect frumusețile naturii?

Sportul, în general, și atletimul în special m-au învățat multe lucruri: să fiu fair-play, să-mi respect adversarii și partenerii, să iubesc viața și să mă bucur de ea și de oportunitățile pe care mi le aduce. M-au mai învățat să doresc să mă perfecționez, m-au ambiționat să-mi desăvârșesc pregătirea intelectuală și să mi-o îmbunătățesc permanent, să apreciez munca. De asemenea, m-au adus în situația de a cunoaște și relaționa cu oameni de diverse culture, de pe diverse meridiane ale lumii.

Alerg: Care ar fi performanța din alergare pe care ai dori să o obții?

Liliana Danci: Aș vrea să devin medaliată olimpică, mondială și europeană.

Prima parte a interviului este disponibilă aici.

Interviul, care a fost publicat inițial în revista Alerg #15, a fost realizat în colaborare cu www.4run.ro.

Foto: arhiva Liliana Danci

Comments

comments

Previous

“Alergarea e stilul meu de viață” (I)

Next

Running with the Kenyans!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also