Dacă ar fi fost să joace într-un film de Sergiu Nicolaescu, el ar fi fost soldatul în izmene și cu pieptul gol, într-o mînă cu o baionetă și în cealaltă cu un steag, urlînd din toți rărunchii și alergînd cu furie spre dușman.
Un dușman care – poate să fi fost acesta un tanc din oțel inexpugnabil sau un Rambo înarmat pînă în dinți – ar fi fost inevitabil doborît. Uraaaa.
Cam așa poate fi descris Ilie Roșu pentru cine nu îl cunoaște. Colonelul (r) și maratonistul Ilie Roșu e întîi de toate un pătimaș.
La 48 de ani, 77 de kilograme și cu ”multe socoteli neîncheiate cu el însuși“ s-a apucat să alerge maratoane. Întîi în parc, de nebun și pentru a uita de problemele vieții. “N-am avut antrenor, nu citisem nimic, tot ce știam despre maraton e că are 42 de km. A fost greu. Pe toate le-am făcut cu apă“, spunea Roșu acum cinci ani, într-un interviu acordat revistei Esquire.
A continuat să alerge, tot mai organizat, antrenîndu-se, învățînd despre cum să te hidratezi sau alimentezi. La un moment dat, l-a apucat ”nebunia”.
În 2009, la Roma, Ilie Roșu a alergat pentru prima dată cu două steaguri în mînă: cel al României și cel al Italiei. De atunci, peste tot pe unde aleargă, o face cu steaguri. Drapelul României, steagul țării unde se află, steagul dacilor, steagul lui Ștefan cel Mare, steagul ONU. Nu contează, steag să fie dar să aibă o semnificație.
Pentru asta, pentru patima cu care o face unii ar putea zice că e ieșit din comun. Ilie crede că așa gîndesc mulți despre el. “Sunt români cărora le este rușine să zică că iubesc România. Chiar maratoniști. M-am luat de ei. Mă, alergați ca niște fantome! Dacă nu scrie România pe tine, cine ești? Un nimeni“.
Numai că Ilie Roșu crede fără margini în ceea ce face, iar în plus îi place să fie în frunte (de mic visa să ajungă general!), să doboare ”dușmanul”. E vanitos, gură mare, fudul uneori, dar eu zic că are și motive. Nebunia lui de a alerga 42 de kilometri cu drapelele în mînă nu e la îndemîna oricui. Pentru asta merită să îl admiri, dar poți să și rîzi pe înfundate, pe ascuns. Ilie are parte de amîndouă atitudinile.
Miercuri, însă, Ilie Roșu, colonelul (r) și maratonistul Ilie Roșu a fost luat în serios. Ministrul apărării naţionale Mihnea Motoc i-a conferit Emblema de Merit Partener pentru Apărare clasa I, în semn de apreciere pentru contribuţii deosebite în susţinerea activităţilor armatei.
Este, cred, pentru prima dată cînd o instituție a statului român recunoaște meritele unui maratonist amator. Meritul de a fi alergat 132 (pînă acum) maratoane cu drapelul României și meritul de a fi inițiat ciclul de maratoane istorice “Din dragoste pentru România şi istoria ei”, care include un număr de 8 curse în locuri cu semnificație istorică.
Dincolo de onoruri, Ilie Roșu rămîne un general fără armată, a cărui luptă se duce cu el însuși și cu atitudinile celor reticenți. Poartă cu mîndrie drapelul (de luptă) și îl flutură prin fața tuturor.
“Ceea ce fac eu e o metaforă pe care o înțeleg în special străinii din țările în care alerg și românii plecați demult de-acasă, care au mult dor de România, aceea murdară și jegoasă, cum zic cei care o întîlnesc în fiecare zi și care s-au plictisit de ea. Eu nu vreau numai să alerg, mă preocupă să transmit respectul și acea dragoste pentru România și mîndria de a fi român“.
Să trăiești, Generale!
Romanian
English