Știri pe scurt
Zărnești, Balcani, New York. Acestea sunt câteva din locurile pe unde s-a alergat la acest sfârșit de săptămână.
* Cam acum o lună, zăpada măsura peste 25 de centimetri în munții Piatra Craiului. Condițiile dificile și frigul de atunci au dus la amânarea competiției de maraton din această zonă, pentru data de 2 noiembrie. Cred că nimeni nu spera însă ca vremea la început de noiembrie să fie atât de blândă. Un soare strălucitor, cer fără pată și doar un vânt blând i-au întâmpinat pe cei peste 650 de alergători care au luat startul la a opta ediție a Maratonului Piatra Craiului. Concursul a fost câștigat la masculin de către Adi Bostan, iar la feminin de Iulia Găinariu. Rezultatele finale urmează să fie afișate pe site-ul concursului.
* Cu o zi mai devreme, pe 1 noiembrie, s-a dat startul duatlonului 1000 km Balkan Challenge. Competiția presupune parcurgerea, în alergare și/sau pe bicicletă a distanței dintre București și Sofia. Lista completă a celor 28 de participanți este disponibilă aici. Evenimentul are scop caritabil.
* Atletul kenyan Geoffrey Mutai, deținătorul titlului, a câștigat duminică maratonul de la New York cu un timp de 2h:08min:24sec, în timp ce la feminin victoria a revenit compatrioatei sale Priscah Jeptoo (2h:25min:07sec). Cei doi au fost recompensați cu câte 100.000 dolari pentru acest succes, Jeptoo încasând și un bonus suplimentar de 500.000 dolari pentru clasarea pe primul loc în ierarhia World Marathon Majors, care contabilizează rezultatele din cele mai importante șase curse de maraton din lume. Cea mai bună clasare a unui sportiv român a fost cea a Adrianei Pârțea-Nelson, care s-a clasat pe locul 13 la feminin, cu un timp de 2h:35min:05sec. Actualul ediție a maratonului, la care au luat parte circa de 47.000 de concurenți, s-a desfășurat în condiții sporite de securitate în urma atacului terorist comis la Boston, din aprilie acest an, soldat cu trei morți și 260 de răniți.
* Și o informație puțin mai veche… Pe 27 octombrie, atleta Paula Todoran a ocupat locul doi la Campionatele Balcanice de Maraton desfășurate la Podgorica (Muntenegru), realizând un timp de 2h:43min:22sec.
Eu aș adăuga și faptul că au început inscrierile la Maratonul de la Cluj.
Și cursa de SkyRun de pe 7 decembrie din București.
Horia, intentia acestui grupaj saptaminal „Stiri pe scurt” este de a prezenta cursele desfasurate in ultimul week-end, nu de a anunta pe cele ce urmeaza sa aiba loc.
Pentru informatii despre competitiile ce urmeaza sa se desfasoare, poate fi accesat Calendarul competitional.