Alergarea a marcat cîteva momente importante în viața Iulianei Stroescu. A redescoperit astfel bucuria de a face mișcare. A legat noi prietenii și, în plus, la un concurs s-a întîlnit cu viitorul soț. O fetiță înseamnă acum cam totul pentru ei. Alergarea e ca și viața. Continuă.
Prima parte a acestui interviu poate fi citită aici.
Maternitatea
Sarcina am descoperit-o tot datorită alergării, după ce mi s-a făcut rău la un antrenament mai greu. Am fost o minune oricum, ceva la care nu mă aşteptam. Am continuat să alerg pe toată perioada sarcinii, dar mai puțin, evident. Am avut noroc de o sarcină uşoară și de o burtă mică. Ultimul concurs la care am participat competitiv a fost Retezat SkyRace. M-am gândit mult dacă să particip sau nu, ştiam din anul precedent că e un concurs greu. Însă am hotărât să fie concursul de adio până după naștere. Am regretat pe moment decizia pentru că, pe ultima coborâre, mi-a fost foarte rău, am prins şi o zi călduroasă şi la finish am ajuns în lacrimi. Dar am venit pe locul 3 şi amintirile sunt acum frumoase.
Sarcina m-a forțat să fac o pauză de la antrenamente, şi înainte şi după naștere. Chiar dacă am alergat până cu două săptămâni înainte să nasc, nu pot spune că asta a contat foarte mult din punct de vedere al păstrării nivelului de antrenament.
Am reluat destul de greu alergarea, la o lună și jumătate după naştere, cu alergări ușoare. Nici acum, la aproape un an, nu simt că am ajuns la forma dinainte.
Îmi este mai greu, desigur, să fac antrenamente complete pentru că alăptez fetița şi nu pot pleca mult timp de lângă ea. Se adună aici și lipsa de odihnă: de un an de zile dorm maximum patru ore pe zi.
Bune…rele
În timpul alergării îmi place că mă simt împăcată cu mine. Mă bucură când văd că progresez, dar mă sperie accidentările de care am tot avut parte de când alerg.
Cred că principalele mele calități sunt ambiția şi puterea de concentrare în concurs. Defectul meu este legat de felul în care calc, lucru pe care mă tot străduiesc să îl îmbunătățesc. De aici cred că pleacă accidentările mele.
Foto: Bogdan Popa
Viitorul
Planurile mele pentru 2018 sunt legate în mod deosebit de alergarea montană, evident dacă voi reuşi să „evadez” de lângă fetiță. Aş vrea să particip la Semimaratonul Intersport Brașov, la Ecomarathon și probabil la unele concursuri în Bulgaria sau Grecia.
Visez, ceea ce nu e deloc un secret, să fiu sănătoasă și să pot relua antrenamentele la munte, în formula în care durau şi câte o zi întreagă. Aş fi foarte fericită să am timp să mă antrenez pentru Maraton 7500, iar dorința mea mare este să ajung și la Lavaredo Ultra Trail
În încheiere, vreau neapărat să mulțumesc echipei SportGuru-BCR Team Run, soțului meu, alături de care particip în ”nebunia” alergării (să știți că pe verighetele noastre am gravat Running Love, care se poate citi și Love Running, căci sunt rotunde), lui Radu Milea pentru programele de antrenamente și, nu în ultimul rând, Teodorei, fetița noastră, care mi-a ”scos” alergarea din cap pentru câteva luni bune.
Până sa apară Teodora, era grav dacă o zi nu reușeam să fac antrenamentul programat. După naștere m-am resemnat destul de greu și, abia după ce s-a îmbolnăvit Teodora prima dată, am realizat ce e cu adevărat important pentru mine.
Romanian
English
