luni, noiembrie 25 2024

E foarte greu de prins. Nu atît pentru că aleargă repede, ci mai ales pentru că e în permanentă efervescență. Ba trei-patru proiecte la care lucrează simultan, ba un maraton sub trei ore, zilnic program de opt ore la serviciu (el zice că e webdeveloper, dar nu mi-e clar ce înseamnă asta!), bașca antrenamente de alergare și bicicletă, plus implicare în acțiunile Ro Club Maraton. Gabriel Solomon e tînăr, neliniștit și face treabă bună. Care să fie însă cheia energiei sale?

Tocmai am aflat că vei reprezenta România la Jocurile BMW X3. Ia să vedem dacă ești pregătit. Fără să dai o căutare pe google spune-mi, te rog, prima strofă din imnul României.

Desteaptăte române, din somnul cel de moarte
În care te-adânciră barbari de tirani
Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă
La care…….. și cruzi tăi dușmani

(S-a luat în serios. A recitat pe nerăsuflate. De aici și aspirarea unor litere și semne de punctuație – n.m)

Dar nu mă întreba mai departe, că deja vor apărea și mai multe goluri. Fără google nu mai am șanse :)).

Bine, să zicem că ai trecut proba asta. Sunt convins că vei reprezenta demn România, mai ales că vei face două lucruri la care te pricepi: vei alerga și vei merge pe bicicletă. Totuși, am o nedumerire. Gabriel, ce ești tu de fapt? Jogger, blogger sau runner? Hacker, hiker sau biker?  Care activitate te definește cel mai bine?

Cred că alergarea pe lângă bicicletă, am ieșit pe locul 4 la un astfel de concurs (Argeș Winter Race).  Totuși, cred că mă definesc toate cele menționate de tine, mai puțin activitatea de jogger. Am cam sărit etapa asta. De felul meu sunt optimist așa că am trecut repede de la „wow, am alergat 2 km” la „oare cât pot să alerg la maximum?” la „peste 4 luni alerg la maraton”.

În plus, nu sunt hacker informatic, sunt “sport hacker”, dacă vrei, adică încerc să văd cum pot să am performanțe cît mai mari cu antrenamente cît mai puține.

Hmm. Să fie atitudinea asta o consecință a educației primite în copilărie? Ia spune-mi: ai fost șoim al patriei sau pionier? Ce premii luai la școală?

Am fost șoim doar trei luni. Dar am poză, așa că pot să mă laud cu asta. Oricum, după aceea am avut uniforme până la liceu, doar că nu cântam imnul dimineața. În plus, am avut parte de educatoare, învățătoare și respectiv de dirigintă care făceau militărie cu noi. Recunosc, am luat câteva la palmă cu rigla.

Pe de altă parte, nu o stresam pe mama să îmi facă coroniță, luam mai mereu premiul 3 sau mențiune. Eram bun la mai toate materiile, dar eram comod, nu îmi prea făceam temele, nu luam nici punctul oferit din oficiu la lucrările de control, pentru că scriam urît.

Am luat odată nota 9 la olimpiada de matematică, în clasa a 4-a, asta deși rezolvasem totul corect. Mi-au tăiat un punct din cauza scrisului urăt, a tăieturilor, îngroșărilor etc.

Încep să înțeleg. Care e touși cea mai înaltă funcție la care ai avut acces în copilărie?

Am fost responsabil cu adusul echerului la ora de geometrie, pe care îl uitam însă acasă așa că trebuia să fug după el și să mă întorc în pauza mare. Probabil de atunci m-am molipsit de alergare. Am mai fost și responsabil cu ținutul evidenței numărului de linii trase la palmă. Acestea se administrau săptămînal, la ora de dirigenție. Oricum, funcția asta era foarte predispusă la șpagă :-)).

Anii au trecut. Acum ești secretar al Ro Club Maraton. Ca secretar bănuiesc că ai acces la secretele clubului. Spune-mi, în clubul acesta sunt mai mulți tipi burtoși sau mai multe tipe superbe?

E o funcție foarte importantă, ca să ajungi la orice șef trebuie să treci mai întâi pe la secretar(ă). Numai că eu nu am fustă scurtă și nici părul lung. Din păcate, nu pot dezvălui niciun secret de la club, am jurat cu mâna dreaptă pe geluri și încălțările de alergat să nu divulg nimic.

Pot spune doar că sunt numai tipe superbe și puțini bărbați burtoși. Un secret totuși: alergatul face piciorul frumos și fundul bombat.

Aha, nu te lași ușor. Să trecem la o întrebare mai relaxată, ce se adresează de obicei VIP-urilor. Ce preferi: o șaorma de la Dristor sau geluri de la Sponser ?

O șaorma cu geluri, în timpul cursei, cu extra electroliți, dacă se poate și puțin praf de cofeină. După cursă, merge însă o șaorma de pui, să punem caloriile la loc. Dar nu de la Dristor, nu stiu de ce e toată lumea înnebunită dupa ea.

Buun. Să continuăm. Ai juca la loto numărul 2:50:51?

Cifre de la loto nu sunt, dar sunt cifrele pe care le-am văzut cînd m-am simțit cel mai împlinit, fericit, într-o cursă de alergare.

Din păcate, încă nu știu care a fost hack-ul care m-a ajutat să scot 2h:50 la maratonul de la Stockholm pentru că am avut mai multe, care rulau simultan. Acum încerc să îl izolez, cred totuși că a fost de la softul la care lucrez de vreo trei ani de zile și pe care îl țin salvat în memoria mușchilor; e mai sigur așa, decât pe CD.

Revenind la Jocurile BMW X3… Atîta timp cît tu mai mult alergi sau mergi pe bicicletă, de ce te duci la un concurs care are ca premii mașini BMW?

Pai așa o să am după ce să alerg… Vreau să îmi fac propria mașină oficială, pentru cursele la care o să particip.

Bravo Gabriel. Multă baftă.

Comments

comments

Previous

O mașină de spălat sau un rinocer... Ce preferați?

Next

Recidivă

6 comments

  1. Bravo Gabi! Fain interviul, chiar imi statea pe limba sa-l nominalizez pe Gabi 🙂

  2. Hmmm….hackeri amandoi…au furat o poza:P si n-au cerut acordul….vreau sa discut cu avocatii lor:d

  3. Stimata domnisoara,
    poza nu este furata… Intr-adevar, nu am mentionat ca este o poza realizata de dvs si de aceea, cu scuzele de rigoare, mentionez:
    „Minunata poza care insoteste acest articol a fost realizata cu nespusa maiestrie profesionala si talent artistic, ba chiar cu geniu creator, de catre inegalabila, unica si mirobolanta domnisoara Oana. Ii multumim si pe aceasta cale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also