600. Crosul Societății Civile
Cifra din titlu reprezintă numărul de participanți – adulți și copii – la ediția din acest an a Crosului Societății Civile, ultima competiție oficială pregătitoare a Maratonului Internațional București. Organizatorii, asociația Bucharest Running Club, au dat startul în Parcul Herăstrău, alergarea fiind urmată de festivitatea de premiere și conferința de presă, care au avut loc la „Roaba de Cultura”, pe peluza parcului de la intrarea Pescăruș. Primii au plecat în cursa de 7 km adulții, urmați de copii, ce au parcurs o distanță de alergare de 0,7 km.
Câștigătorul cursei adulților a fost Cristian Luțic, urmat de Daniel Attila și de Florin Szomyu, pe locul trei. La femei, câștigătoarea a fost Alina Petrescu, urmată de Florentina Buga și Ana-Maria Cazan, se arată într-un comunicat de presă. La copii, Damian Mititelu s-a clasat pe primul loc la băieți și Gabriela Caraiani la fete. Locurile doi și trei au fost ocupate de Alexandru Dulgheru și Maria Trandafirescu, respectiv Ionuț Morăit și Ana-Maria Brică. Noutățile competiției au fost premiile acordate ultimilor trei alergători care au terminat cursa, respectiv Aurel Ciubotaru, Alexandru Ciubotaru și Florica Mihai.
Au fost oferite cadouri și premii constând în jocuri, echipamente sportive, produse cosmetice, cărți primite de la parteneri: Raiffeisen Bank, adidas, Gillette, Izvorul Minunilor, Isostar, Publicațiile Flacăra, Editura Tritonic, Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret. Sănătatea Press Group a oferit mere primilor 200 de alergători și a prezentat cartea „Abecedarul de nutriție”, scrisă de profesor Nicolae Hâncu.
Organizarea evenimentului a fost posibilă prin munca celor 50 de voluntari înscriși pe site-ul www.voluntarinsport.ro cât și prin ONG-urile partenere, alături de arbitrii Federatiei Române de Atletism, Smart Atletic, Asociația Green Revolution și de partenerii instituționali Primăria Capitalei și Administrația Lacuri Parcuri Agrement. Beneficiarii donațiilor facute la cros au fost: Viitor Plus – Asociația pentru Dezvoltare Durabila, Hospice Casa Speranței, Little People, Light into Europe. Împreună cu United Way, ele sunt ONG-urile asociate ale Maratonului și Semi-Maratonului Internațional București.
„Scopul crosului a fost încurajarea bucureştenilor pentru a se antrena şi de a participa la una dintre probele celei de-a cincea ediţii a Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, care va avea loc pe 6 octombrie pentru copii și pe 7 octombrie pentru adulți. Prin participarea personală, fiecare alergător contribuie la promovarea unui stil de viață sănătos, la creșterea donațiilor și implicării în activități caritabile sau de responsabilitate socială”, a declarat Oana Năstase, director ABRC.
„Ne face o deosebită plăcere să fim din nou alături de Asociația Bucharest Running Club în organizarea Crosului Societății Civile, ultimul antrenament premergător Maratonului de pe 6-7 octombrie. Prin implicarea noastră dorim să atragem atenția asupra importanței adoptării unui stil de viață sănătos, care presupune practicarea mișcării în aer liber, și să contribuim la creșterea nivelului de bunăstare a membrilor comunității”, a declarat Corina Vasile, director Comunicare și Relații Publice, Raiffeisen Bank.
Companiile care fac posibile crosurile de pregătire și Maratonul Internațional București sunt: Raiffeisen Bank – sponsor oficial, Volkswagen – sponsor principal, adidas – sponsor tehnic, Gillette – antiperspirantul oficial al MIB, Vodafone – partener comunicații, GlaxoSmithKline, PwC Romania, Kaufland România, Izvorul Minunilor, Isostar, Hotel Athénée Palace Hilton, City Grill, Privileg, World Class, GPRS, Scorseze.
Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon 2012 este o competiţie internaţională care include atât probele clasice de maraton de 42,195 de km, semi-maraton – 21,095 km, ştafetă 4×10,548 km, cât şi cursa populară de 4 kilometri, cursa copiilor de 1 kilometru, proba scaunelor cu rotile destinată persoanelor cu dizabilităţi.
Cei care doresc să se înscrie la una dintre probele maratonului o pot face până pe 3 octombrie pe www.bucuresti-maraton.ro sau la Sport Expo în zilele 5 și 6 octombrie în Piaţa Constituţiei.