luni, noiembrie 25 2024

E știrea zilei, cel puțin în lumea sportivă: rusoaica Maria Șarapova, una dintre cele mai bune jucătoare de tenis de lume, a fost depistată pozitiv la un control anti-doping.

Luni, Şarapova a anunţat că a folosit substanţa meldonium, conţinută de un medicament pe care îl folosea de mai mulţi ani, la recomandarea medicilor săi.

„Am picat testul anti-doping şi îmi asum întreaga responsabilitate pentru asta. Am luat medicamentul timp de zece ani, dar de la 1 ianuarie substanţa conţinută a intrat pe lista celor interzise şi nu am ştiut. (…) Am făcut o mare greşeală. Ştiu consecinţele şi nu-mi doresc să-mi închei cariera astfel . Sper să mi se dea şansa de a juca din nou”, a spus Şarapova, conform BBC.

Ea a precizat că a luat acest medicament deoarece avea semne de diabet şi un un membru al familiei suferea de această boală.  Când a început să ia medicamentul se îmbolnăvea des şi acuza o lipsă de magneziu.

Şarapova va fi suspendată provizoriu începând cu 12 martie, până la rezolvarea cazului său, potrivit Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF).

aa
Și totuși substanța meldonium a fost folosită de mulți alți sportivi, inclusiv atleți de top. Astfel, de la 1 ianuarie, cel puțin trei alergători au fost depistați pozitiv pentru folosirea acesteia: e vorba de etiopianul Endeshaw Negesse, fost câştigător la maratonul de la Tokyo, sau semifondista suedeză de origine etiopiană Abeba Arewagi și de un alt etiopian de top, al cărui nume urmează să fie anunțat public. Există suspiciuni că un medic ucrainean ar fi implicat în transportul și folosirea acestei substanțe către Etiopia.

De la 1 ianuarie, Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a adăugat meldonium pe lista celor intezise, la clasa S4, modulatori hormonali şi metabolici. Meldoniumul ar fi eficient mai ales la probele de viteză, deoarece creşte vascularizarea muşchiului cardiac şi îmbunătăţeşte performanţele sportive.

Meldonium este principala susbtanţă activă a unui medicament numit Mildronat, care se utilizează pentru insuficienţă cardiacă cronică, carilalgie pe fond de distrofie a miocardului şi tulbulări circulatorii encefalice. Mediamentul stimulează capacitatea de muncă fizică şi intelectuală.

Până în acest an, sportivii puteau folosi acest medicament atât în perioada de pregătire, cât şi în competiţii.

Mildronat este produs de o companie letonă, fiind comercializat în Rusia şi în țările baltice, dar interzis în Europa de vest şi SUA.

Comments

comments

Previous

Știri pe scurt. Succese

Next

Maraton în ritm moldovenesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also